Sunday, January 13, 2013

De ce jucarii Waldorf?





Copii invata  despre lume prin joaca, prin intermediul tuturor simturilor lor. Adultii se bazeaza in mare parte pe vaz; spre deosebire de ei, copii ating, miros, incearca cu limba, imbrasiseaza. 
Am facut  o experienta, si am incercat sa simt lumea  ca un copil (foarte dificil, trebuie sa marturisesc, noi adultii avem tendinta sa complicam lucrurile, pe masura ce crestem). Am adunat intr-o cutie diferite jucarii pentru copii: o papusa Barbie, niste animale de plus, o masinuta, cateva jucarii care fac zgomot, niste soldatei. Intr-alta cutie, am pus cateva jucarii naturale, unele cumparate de la creatori dragi mie, altele facute de mine: niste jucarii din lemn, o papusa  Waldorf, cativa pitici din materiale textile.
Dupa care am inceput:  cu ochii inchisi, am luat jucarii din fiecare cutie, pe  rand. Intai din cutia cu jucarii “de supermarket”, apoi din cutia cu jucarii naturale. Tot cu ochii inchisi, am incercat sa cunosc  jucaria pe care o tineam in mana, am pipait-o, am mirosit-o, am gustat-o. Exact ca un copil.
Dupa ce am terminat de “cunoscut” toate jucariile dintr-o cutie, am trecut si la cutia a doua. Apoi am incercat sa exprim in cuvinte ceea ce am simtit. Complicat, ca de fiecare data cand incerci sa reduci bogatia  unui sentiment la  cateva  cuvinte.  Jucariile  de plastic sau de plus nu  m-au atras. Ori miroseau a chimicale, ori erau prea  dure sau prea reci la atingere.  Iar  unele chiar se jucau in locul meu, cantau si se miscau singure. Pe de alta parte,  jucariile si papusile naturale mi-au indus instantaneu un sentiment de calm si relaxare, si parca nu as fi vrut sa le mai las din brate. Erau calde si placute la atingere, miroseau vag a ceva familiar, si cand le-am “gustat”, cum fac copiii mici de multe ori, aveam gustul bluzei mamei mele :).
Fiecare jucarie cu povestea ei
Mi-am propus apoi sa inventez cate o poveste pentru fiecare jucarie din cele doua cutii. Si sa ma joc cu ea, asa cum s-ar juca fetita mea.  Si am constatat ca pentru jucariile naturale povestea se spunea parca de la sine. Apareau de undeva, dintre zambetul papusilor, tichiile amuzante ale piticilor si linistea jucariilor de lemn, povesti minunante, cu castele si zane, cu casute si mamici care isi leagana copiii, cu paduri fermecate si lumi ascunse. Pentru celalate jucarii, imi era foarte greu sa ma rup de publicitatea agresiva care le promoveaza, si sa inventez eu o poveste. Invariabil, tot acolo ajungeam.

Astfel, acest mic experiment mi-a confirmat faptul ca jucariile naturale, utilizate de scoala Waldorf, stimuleaza imagiantia copiilor, si invatarea prin joc.

In ultima instanta, fiecare parinte are dreptul si responsabilitatea sa aleaga jucarii pentru copiii lor. Si nu exista “jucarii bune” si “jucarii rele”. Din punctul meu de vedere, daca raspunsurile la urmatoarele intrebari sunt pozitive, atunci cu siguranta jucaria respectiva se va dovedi un companion de nadejde pentru micutii vostri:

-Este frumoasa?
-Este placuta la atingere?
-Lasa loc liber imaginatiei si jocului creativ?

 Acestea fiind spuse, va urez spor la gasirea jucariei perfecte pentru micutii vostri, care sa le reflecte personalitatea si sa ii ajute sa creasca frumos, intr-o si pentru o lume mai buna!
 Sursa imaginilor: Flickr.

No comments:

Post a Comment

Tic si Toc in cautarea Lunii

Nu-i cunoasteti pe Tic si Toc? Sunt cei doi spiridusi ai Padurii Ascunse. Cum? Nici de Padurea Ascunsa nu ati auzit? Ei bine, dragi co...