Copii invata despre lume prin joaca, prin intermediul
tuturor simturilor lor. Adultii se bazeaza in mare parte pe vaz; spre deosebire
de ei, copii ating, miros, incearca cu limba, imbrasiseaza.
Am facut o experienta, si am incercat sa simt
lumea ca un copil (foarte dificil,
trebuie sa marturisesc, noi adultii avem tendinta sa complicam lucrurile, pe
masura ce crestem). Am adunat intr-o cutie diferite jucarii pentru copii: o
papusa Barbie, niste animale de plus, o masinuta, cateva jucarii care fac
zgomot, niste soldatei. Intr-alta cutie, am pus cateva jucarii naturale, unele
cumparate de la creatori dragi mie, altele facute de mine: niste jucarii din
lemn, o papusa Waldorf, cativa pitici din
materiale textile.
Dupa care am inceput: cu ochii inchisi, am luat jucarii din fiecare
cutie, pe rand. Intai din cutia cu
jucarii “de supermarket”, apoi din cutia cu jucarii naturale. Tot cu ochii
inchisi, am incercat sa cunosc jucaria
pe care o tineam in mana, am pipait-o, am mirosit-o, am gustat-o. Exact ca un
copil.
Dupa ce am terminat de
“cunoscut” toate jucariile dintr-o cutie, am trecut si la cutia a doua. Apoi am
incercat sa exprim in cuvinte ceea ce am simtit. Complicat, ca de fiecare data
cand incerci sa reduci bogatia unui
sentiment la cateva cuvinte. Jucariile
de plastic sau de plus nu m-au
atras. Ori miroseau a chimicale, ori erau prea
dure sau prea reci la atingere.
Iar unele chiar se jucau in locul
meu, cantau si se miscau singure. Pe de alta parte, jucariile si papusile naturale mi-au indus
instantaneu un sentiment de calm si relaxare, si parca nu as fi vrut sa le mai
las din brate. Erau calde si placute la atingere, miroseau vag a ceva familiar,
si cand le-am “gustat”, cum fac copiii mici de multe ori, aveam gustul bluzei
mamei mele :).
Fiecare jucarie cu povestea ei
Mi-am propus apoi sa
inventez cate o poveste pentru fiecare jucarie din cele doua cutii. Si sa ma
joc cu ea, asa cum s-ar juca fetita mea.
Si am constatat ca pentru jucariile naturale povestea se spunea parca de
la sine. Apareau de undeva, dintre zambetul papusilor, tichiile amuzante ale
piticilor si linistea jucariilor de lemn, povesti minunante, cu castele si
zane, cu casute si mamici care isi leagana copiii, cu paduri fermecate si lumi
ascunse. Pentru celalate jucarii, imi era foarte greu sa ma rup de publicitatea
agresiva care le promoveaza, si sa inventez eu o poveste. Invariabil, tot acolo
ajungeam.
Astfel, acest mic
experiment mi-a confirmat faptul ca jucariile naturale, utilizate de scoala Waldorf,
stimuleaza imagiantia copiilor, si invatarea prin joc.
In ultima instanta,
fiecare parinte are dreptul si responsabilitatea sa aleaga jucarii pentru
copiii lor. Si nu exista “jucarii bune” si “jucarii rele”. Din punctul meu de
vedere, daca raspunsurile la urmatoarele intrebari sunt pozitive, atunci cu
siguranta jucaria respectiva se va dovedi un companion de nadejde pentru
micutii vostri:
-Este frumoasa?
-Este placuta la
atingere?
-Lasa loc liber
imaginatiei si jocului creativ?
Acestea fiind spuse, va urez spor la gasirea
jucariei perfecte pentru micutii vostri, care sa le reflecte personalitatea si
sa ii ajute sa creasca frumos, intr-o si pentru o lume mai buna!
Sursa imaginilor: Flickr.
No comments:
Post a Comment