Tuesday, August 8, 2017

Tic si Toc in cautarea Lunii


Nu-i cunoasteti pe Tic si Toc? Sunt cei doi spiridusi ai Padurii Ascunse. Cum? Nici de Padurea Ascunsa nu ati auzit? Ei bine, dragi copii, nici nu e usor sa o gasesti, e o padure magica, care se ascunde mereu de privirile oamenilor. Doar animalele care locuiesc in ea o pot vedea si, bineinteles, Tic si Toc.

 Zilele trecute Tic si Toc au venit pe la mine. I-am servit cu un ceai, si i-am imbiat sa-mi povesteasca ce mai e nou prin Padurea Ascunsa. Si mi-au istorisit ce au patit la ultima luna plina- e o poveste atat de incurcata, de zici ca s-au jucat o suta de pisici cu firul ei…
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
In Padure e mare forfota- la noapte va fi luna plina, si zanele ies sa danseze. De mult, tare demult, zanele dansau singure, sub clar de luna, si oricine le vedea era transformat in stana de piatra. Dar un pitic batran, batran si intelept, le-a invatat ca e mai frumos sa danseze impreuna cu toate vietuitoarele padurii- sa fie prieteni, si sa se bucure de magia lunii impreuna. Si de atunci, in Noaprea Lunii Pline, in Padurea Ascunsa zanele danseaza cu pasarile, cu florile si cu vietuitoarele padurii.

De cu seara, Tic si Toc s-au pregatit pentru petrecere. Si-au scuturat caciulitele de ghinda, si-au pus pelerinele verzi de matase si i-au explicat puiului de cuc ca el nu poate veni la dans, fiind mult prea mic. Totul era gata cand…

…se auzi o ciocanitura, si pe usa intra val-vartej un arici. Era atat de tepos, incat nu i se vedea decat boticul si ochisorii sclipitori- in rest, o minge de tepi.

-Repede, repede! striga el atat de tare, incat Tic se sperie, se dadu inapoi si cazu peste  puiul de cuc, mai-mai sa-l striveasca. Veniti repede! Nu mai avem luna!

-Cum sa nu mai avem luna? intrebara Tic si Toc intr-un glas. Asta nu e posibil…sigur ti s-a parut. Haide, stai jos, iti facem un ceai sa te linistesti.

-Nu, nu, nu intelegeti, se planse ariciul. Nu-mai-e-luna! Era acolo, sus, asa frumoasa, mare si aproape rotunda…am intrat in vizuina sa imi chem fratiorii, si cand am iesit, intuneric bezna! Si luna nicaieri. Vai, vai, vai, ce o sa ne facem, cum o sa mai danseze zanele…

Tic si Toc devenira seriosi. Asta da problema. Niciodata nu se auzise de asa ceva in Padurea Ascunsa!

-Pai atunci trebuie sa o gasim noi! spuse Toc, hotarat. Haide, Tic! Sa mergem sa cautam luna. Nu mai avem mult, si zanele sosesc in poiana. Si, daca nu gasim luna, nu vor mai dansa, vor fi triste si vor pleca. Nu putem lasa sa se intample asta!

-Mie mi-e cam frica, ingaima Tic, uitandu-se pe fereastra. Afara e intuneric  bezna. Cum o sa vedem? Pe unde vom merge?

Toc se duse in camara si reveni cu un felinar micut.

-Asta ne va ajuta. Sa mergem!

-Vin si eu, spunse ariciul, mai hotarat. Vreau sa fiu de ajutor.

Cei trei prieteni isi luara la revedere de la puiul de cuc si apoi iesira afara. Intuneric. Nici o luna. Nici o stea. Toc ridica felinarul, si incepura sa mearga pe carare. Dupa ce facura cativa pasi isi dadura seama ca habar nu aveau incotro sa se indrepte. Oare cine ar fi putut fura luna? Si unde a ascuns-o? Sau poate luna a fugit ea singura? Dar unde? Si de ce?

-Sa mergem la Bufnita cea inteleapta. Ea va sti ce e de facut!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Bufnita ca inteleapta tocmai se trezise. Bufnitele vad perfect pe intuneric, asa ca era tare vesela ca afara este bezna.
-Ei, micutii mei prieteni, incotro ati pornit la ora asta? Nu ar trebui sa fiti in patuturile voastre?
-Inteleapta Bufnita, spuse Tic, azi e noaptea dansului zanelor, dar luna a disparut! Ajuta-ne sa o gasim, te rugam! Unde sa o cautam? Cine  a luat-o?
Bufnita isi infoie aripile, apoi si le aranja si spuse:
-Hm, a disparut luna? Nici nu observasem… Ei bine, lasati-o in pace, se intoarce ea cand se satura de hoinarit. Doar uitati-va ce frumos e acum, cu intunericul acesta minunat…
Tic sopti:
-Doamna Bufnita, stim ca iti place intunericul. Dar noi vrem luna, luna plina, ca sa poata zanele dansa. Fara luna nu va fi nici un dans…
-Ufff, ufff, ufff. Inteleg. Ei bine, trebuie sa recunosc, luna e mai draguta decat soarele. Acela chiar e imposibil, cu toata lumina lui stralucitoare. Si care ziceati ca e problema?
- A disparut luna, striga ariciul cel tepos. Era sus pe cer, mare, frumoasa si aproape rotunda, si  acum nu mai e! Cine a furat-o? Unde sa o cautam?
-Linsiteste-te, micut arici, spune Bufnita bine-dispusa. Luna nu a plecat nicaieri, e tot la locul ei. Doar s-a acoperit cu un nor- probabil se aranjeaza si ea de petrecere.
-Cum? Intrebara cei trei prieteni la unison. Cum asa?
-Luna sta mereu pe cer, le explica Bufnita cea Inteleapta. Nu pleac a nicaieri. Doar ca uneori este acoperita de nori, de aceea nu o vedem.
-Adevarat? se mira Tic.
-Adevarat, zambi Bufnita. Locul lunii e pe cer. Sa nu va mai faceti griji altadata, nu o poate nimeni fura.  Va fi mereu acolo sus. Si chiar daca nu o putem vedea, stim ca e acolo sus, acoperita de patura ei de nori- poate doarme, sau se pieptana, dar e acolo. Si va reaparea cand i se face dor de noi.
-Asta chiar e o veste buna, batu din palme Toc. Sa mergem, prieteni, haideti in poiana, cred ca s-a strans toata lumea.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Poiana era plina de vietuitoare. Toti venisera la dans. Asteptau zanele. Si luna. Unii erau ingrijorati: ce ne facem daca a disparut luna? Altii asteptau rabdatori. Cativa purtau felinare, care luminau usor poiana. Tic, Toc si ariciul se amestecara printre prietenii lor, spunandu-le cu mandrie ceea ce tocmai aflasera: luna nu a fost furata, doar s-a acoperit cu un nor!
-Si daca nu se mai dezveleste? Intreba un iepuras. Atunci ce facem?
-Atunci…atunci…Toc nu avea nici un raspuns.
-Atunci sa o chemam! se auzi o voce cristalina. Si poiana se umplu de zane albe, minunate, feerice.
Pluteau prin vazduh, zburau printre animale, atingandu-le usor, salutandu-le, mangaind arborii si florile. Locul se umplu de freamat si de veselie. Zanele au venit!
-Sa va povestesc despre luna, prieteni dragi, spune Craiasa zanelor, asezandu-se comod pe o ciuperca. Poate pana termin povestea, va binevoi si ea sa se arate.
 
-Da, te rugam, te rugam, forfotira vietuitoarele. Batranii arbori de la marginea padurii fosnira binevoitori din frunze - ei stiu totul despre luna, despre soare, despre stele…sunt aici dintotdeauna.
-Luna locuieste pe cer, incepu Craiasa Zanelor. Acolo este casa ei, si nu pleaca niciodata de acolo. Uneori este acoperita de nori, si atunci nu o vedem. Alteori este dusa in colturi de cer pe care nu le putem vedea – dar asta nu inseamna ca a plecat de tot- e tot acolo, pe cer. Ii place sa se plimbe pe cer, asa cum va plimbati si voi prin padure, si ii place sa isi schimbe mereu infatisarea- intai e Luna Noua, subtire-subtire, apoi incepe sa creasca, si creste, si tot creste, pana ajunge mare si rotunda. Atunci e Luna Plina.
-Asa cum va fi in acesta seara! ciripi o pasarica.
-Exact asa, zambi Zana. Dupa ce e Luna Plina, incepe sa descreasca- se subtiaza, si se tot subtiaza, pana ajunge din nou subtire. Si apoi o ia de la inceput.
In timp ce Craiasa Zanelor termina de povestit, poiana se umplu de o lumina alba si frumoasa- aparuse Luna. Norul buclucas plecase, si acum sus pe cer stralucea o luna  rotunda ca o farfurie.
Zanele se luara de maini, si incepura sa danseze prin poiana. Toate vietuitoarele padurii incepura sa danseze printre zane, bucurandu-se de aceasta noapte minunata.
Iar Tic si Toc, stand sprijiniti de un copac, zambira in barba. Daca nu plecam noi in cautarea Lunii, poate nici nu aparea! Ce bine ca am fost curajosi! 
 
Sursa foto: Pinterest

No comments:

Post a Comment

Astazi sunt recunoscatoare...

...pentru fetitele mele, fara de care viata ar fi neviata... ...pentru soarele si cerul senin de astazi... ..pentru frunzele galbene s...