Friday, August 12, 2016

Nimué si cearta florilor

Stiati ca florile vorbesc? Isi povestesc toata ziua povesti fermecate si intamplari nemaivazute. Au graiul lor, soptit si unduios, neauzit si nestiut de nimeni...Ei bine, aproape de nimeni. Din cand in cand, apare cate o papusa speciala, care le poate intelege. Ba mai mult, poate vorbi graiul lor cel soptit si unduios- si imi veti da dreptate cand spun ca acea papusa va deveni, cu siguranta, prietena lor.

O astfel de papusa este Nimué.


Mi-a batut la geam, intr-o dupa-amiaza ca oricare alta. Am deschis- credeam ca sunt iar crengile ciresului jucaus, care se ia la harta cu vantul. Cand colo: “Tup!” De pe pervaz mi-a sarit in brate un ghemotoc de fetita, intr-un vartej de lumina, suvite de par neastamparate si flori. Ochi capui luminosi. Par castaniu, ravasit de vant, cu flori si frunze prin suvite. Obrajorii imbujorati, probabil de la prea multa topaiala  (ce-i drept e drept, topaiala nu strica niciodata!), si un zambet care ar topi orice ghetar.
“Buna ziua!” – mi-a zambit ea, politicoasa (dar cu rasuflarea cam taiata), si-a facut o plecaciune.  “Eu sunt Nimué. Daca sunteti dlaguta, as doli niste ceai. Si poate doua-tlei fulseculi. Sunt foalte, foalte ostenita- am avut de lezolvat o ploblema extlem de impoltanta!”, a mai spus ea, pe un ton oficial.
Si cum eu continuam sa stau cu gura cascata, a repetat, rabdatoare: “Niste ceai. Si, poate, doua-tlei fulseculi. Sunt tale ostenita...”


Era foarte mandra de acest cuvant important pe care il invatase: “ostenita”. Si da, parea ostenita, si fericita, de parca toata fericirea din lume s-ar fi straduit sa incapa in corpusorul ei micut. Am luat-o in brate, am pupat-o pe obrajorii rosii si i-am spus: ”Am fursecuri. Hai sa pregatim un ceai. Si, pana  atunci, imi povestesti de problema aceasta foarte importanta pe care ai rezolvat-o...”
Si asa a inceput sa-mi povesteasca. Foarte serioasa – era un lucru important, nu v-am spus? – mi-a spus cum macii din gradina mea s-au certat cu albastrelele. De ce? Pai., problema grava, ce tine de demnitatea intregii specii: cine este mai inalt? Cum florile se ciondaneau de dimineata pana seara: eu! Ba eu! Ba eu! ...Cum ariciul a agravat si mai mult cearta, intreband nedumerit: “Da’ ce conteaza? Oricum nu sunteti bune de mancat!”...Arici si pace! Ce sa ceri de la un tepos?...Conflictul luase deja amploare, se rosteau amenintari: “Las ca-ti ciufulesc eu petalele alea ingamfate!”...cand a aparut Nimué.

Papusa a stat jos, in iarba, intre flori. Le-a ascultat. 


Le-a masurat cu manuta ei micuta. A mai stat putin pe ganduri, apoi a spus, putin intristata: “Nu pot spune daca macii sunt mai inalti sau albastrelele. Unii maci sunt inalti, altii nu. La fel si albastrelele. Dar stiu ca sunteti cel mai frumos covor de flori pe care l-am vazut. Asa...impreuna! ” (bineinteles ca toate aceste vorbe le-a spus in graiul lor soptit si unduios; a sunat cam asa: “Uuuu....ssss...uoooaaaa.....iieeeeesss...uuuooo  ..oooo...uuuuaaaaa”)

Florile au ramas pe ganduri . apoi si-au aplecat petalele si au imbratisat papusa. Si-au promis ca de atunci inainte vor trai mereu in armonie, sub razele calde ale soarelui. Si au pornit la topaiala, dantuiala, zbantuiala...

Asa si-a terminat Nimué povestea. Ceaiul si “fulseculile” se terminasera de mult, iar ochisorii erau gata sa i se inchida. Am luat-o usor in brate, si am dus-o in patut. In definitiv, fusese o zi lunga si grea. Era timpul pentru odihna...maine incepe o noua aventura.


Somn usor, Nimué!

No comments:

Post a Comment

Tic si Toc in cautarea Lunii

Nu-i cunoasteti pe Tic si Toc? Sunt cei doi spiridusi ai Padurii Ascunse. Cum? Nici de Padurea Ascunsa nu ati auzit? Ei bine, dragi co...