Nimué si cearta florilor

Stiati ca florile vorbesc? Isi povestesc toata ziua povesti fermecate si intamplari nemaivazute. Au graiul lor, soptit si unduios, neauzit si nestiut de nimeni...Ei bine, aproape de nimeni. Din cand in cand, apare cate o papusa speciala, care le poate intelege. Ba mai mult, poate vorbi graiul lor cel soptit si unduios- si imi veti da dreptate cand spun ca acea papusa va deveni, cu siguranta, prietena lor.

O astfel de papusa este Nimué.

Mi-a batut la geam, intr-o dupa-amiaza ca oricare alta. Am deschis- credeam ca sunt iar crengile ciresului jucaus, care se ia la harta cu vantul. Cand colo: “Tup!” De pe pervaz mi-a sarit in brate un ghemotoc de fetita, intr-un vartej de lumina, suvite de par neastamparate si flori. Ochi capui luminosi. Par castaniu, ravasit de vant, cu flori si frunze prin suvite. Obrajorii imbujorati, probabil de la prea multa topaiala  (ce-i drept e drept, topaiala nu strica niciodata!), si un zambet care ar topi orice ghetar.

“Buna ziua!” – mi-a zambit ea, politicoasa (dar cu rasuflarea cam taiata), si-a facut o plecaciune.  “Eu sunt Nimué. Daca sunteti dlaguta, as doli niste ceai. Si poate doua-tlei fulseculi. Sunt foalte, foalte ostenita- am avut de lezolvat o ploblema extlem de impoltanta!”, a mai spus ea, pe un ton oficial.

Si cum eu continuam sa stau cu gura cascata, a repetat, rabdatoare: “Niste ceai. Si, poate, doua-tlei fulseculi. Sunt tale ostenita...”

Era foarte mandra de acest cuvant important pe care il invatase: “ostenita”. Si da, parea ostenita, si fericita, de parca toata fericirea din lume s-ar fi straduit sa incapa in corpusorul ei micut. Am luat-o in brate, am pupat-o pe obrajorii rosii si i-am spus: ”Am fursecuri. Hai sa pregatim un ceai. Si, pana  atunci, imi povestesti de problema aceasta foarte importanta pe care ai rezolvat-o...”

Si asa a inceput sa-mi povesteasca. Foarte serioasa – era un lucru important, nu v-am spus? – mi-a spus cum macii din gradina mea s-au certat cu albastrelele. De ce? Pai., problema grava, ce tine de demnitatea intregii specii: cine este mai inalt? Cum florile se ciondaneau de dimineata pana seara: eu! Ba eu! Ba eu! ...Cum ariciul a agravat si mai mult cearta, intreband nedumerit: “Da’ ce conteaza? Oricum nu sunteti bune de mancat!”...Arici si pace! Ce sa ceri de la un tepos?...Conflictul luase deja amploare, se rosteau amenintari: “Las ca-ti ciufulesc eu petalele alea ingamfate!”...cand a aparut Nimué.

Papusa a stat jos, in iarba, intre flori. Le-a ascultat. 

Le-a masurat cu manuta ei micuta. A mai stat putin pe ganduri, apoi a spus, putin intristata: “Nu pot spune daca macii sunt mai inalti sau albastrelele. Unii maci sunt inalti, altii nu. La fel si albastrelele. Dar stiu ca sunteti cel mai frumos covor de flori pe care l-am vazut. Asa...impreuna! ” (bineinteles ca toate aceste vorbe le-a spus in graiul lor soptit si unduios; a sunat cam asa: “Uuuu....ssss...uoooaaaa.....iieeeeesss...uuuooo  ..oooo...uuuuaaaaa”)

Florile au ramas pe ganduri . apoi si-au aplecat petalele si au imbratisat papusa. Si-au promis ca de atunci inainte vor trai mereu in armonie, sub razele calde ale soarelui. Si au pornit la topaiala, dantuiala, zbantuiala...

Asa si-a terminat Nimué povestea. Ceaiul si “fulseculile” se terminasera de mult, iar ochisorii erau gata sa i se inchida. Am luat-o usor in brate, si am dus-o in patut. In definitiv, fusese o zi lunga si grea. Era timpul pentru odihna...maine incepe o noua aventura.

Somn usor, Nimué!

Dayana- cea mai cuminte nazdravana

Daca va plac povestile cu ciuperci fermecate, pitici intelepti si zane bune, atunci trebuie sa faceti cunostinta cu Dayana – orpiti-va un minut si intrati in Atelier; si Dayana va va spune cea mai minunata poveste...

Dayana a aparut, intr-o seara ca oricare alta, dintr-un clinchet de clopotei de argint. Eram in atelier. Era liniste, fetele dormeau de mult in patuturile lor fermecate, visand vise colorate de copil fericit. Papusa la care lucram incepea sa prinda contur- manutele si picioarele erau deja umplute cu lana alba si pufoasa, trasaturile fetei erau aproape gata...totul mergea bine.  Si apoi am facut impertinenta de a atasa toate partile una de alta- cap, corp, maini, picioare. Acul parca  a innebunit, alerga peste material fara sa il mai pot controla, lumina din atelier parca a devenit mai intensa si...”Cling! Cling! Cling!”. Am ridicat privirea- cine umbla la ora asta cu clopotei?  Nu era nimeni...”Cling!” a sunat din nou, cristalin, minunat, parca razand de mirarea mea. M-am uitat atenta in jur- nimeni si nimic. Si cand mi-am coborat din nou privirea in poala, la papusa la care lucram, stupoare! Bucatile disparate de material disparusera; in bratele mele radea cea mai simpatica papusa posibil. Dayana. Cea aparuta dintr-un clinchet de clopotel de argint.

La fel ca si imprejurarile creerii ei, Dayana este nastrusnica. Ii place sa stea cocotata pe o creanga de copac, si sa le povesteasca pasarelelor cele mai ciudate basme posibile (intr-o zi o randunica care are cuibul la streasina a venit si mi s-a plans- mi-a spus ca Dayana le-a impuiat capul puilor ei cu povesti despre ciuperci fermecate si zane bune- si ca acum cei mici nici nu vor sa auda sa plece in tarile calde la toamna; ei vor sa plece in tarile in care cresc ciuperci fermecate!   )

Altadata am gasit-o stand cuibarita in varful patului, cu o carticica in mana. “Ce papusa cuminte!” mi-am spus in sinea mea. Am vrut sa ies incetisor, sa nu o deranjez, dar ea m-a intrebat:” Ce inseamna “latent”?”...Stupoare...Dayana citea  dictionarul, spunea ca are nevoie de cuvinte noi pentru povestile pe care le inventa..

In afara de aceasta imaginatie debordanta (si de faptul ca se cocoata prea usor in toti copacii intalniti), Dayana este o scumpa. Ii place grisul cu lapte, si spune ca nu ar putea trai fara sa imbratiseze zilnic pe cineva.  Ii plac cantecele de leagan, mai ales daca i le fredoneaza cineva in timp ce o tine in brate. Daca stau sa ma gandesc bine, e o papusica plina de sensibilitate. Isi doreste sa ajunga in bratele unei fetite care sa o legene si sa ii spuna povesti multe. Dar sa o duca si in aventuri. I-am explicat: aventurile nu sunt pentru papusi. Dar cand am vazut dezamagirea de pe fetisoara ei, si cand mi-am amintit de intamplarea fermecata care a adus-o in bratele mele, mi-am dat seama ca poate nici eu nu le stiu pe toate. Am luat-o in brate si i-am soptit: “De fapt am gresit. Stiu precis ca te asteapta aventuri minunate, langa noua ta prietena!” Si m-am lasat invaluita de fericirea si caldura ce-au aparut pe fetisoara ei :)

Sa va povestesc acum si despre fiziologia ei :)

Este cusuta in intregime din tricot de bumbac 100% natural, creat special pentru papusi, in Olanda, si este umpluta cu lana de oi, spalata, uscata, daracita si aromatizata cu uleiuri esentiale. Imi place lana de oi, si simt o mare bucurie ca este locala- daca tricot nu gasesc fabricat in Romania, lana este din belsug.

Capul si trasaturile fetei sunt sculptate in tehnica Waldorf. Desi m-am indepartat putin de la unul dintre principiile Waldorf, acela al simplitatii trasaturilor. Dayana are trasaturi mai pronuntate, care ii confera personalitatea ei. Are nasuc carn si zambet larg, obrajorii bucalati si ochisorii plini de veselie. Nu am cum sa ascund aceasta veselie si acest chef de viata- asa e ea!

Are parul din mohair in culoarea mierii. Da, stiu, jumatate din timp sta ciufulita...Dar si cand vrea poat fi cea mai cocheta micuta domnisoara, cu parul aranjat impecabil si cu o clama asortata...pana cand da de un alt copac numai bun de catarat :)

Asa este Dayana. Daca v-a placut povestea ei, dati-ne de stire (e foarte curioasa, acum sta cocotata pe umarul meu si se tot uita la monitor, sa vada tot ce scriu...nu cumva sa va dezvalui pe furis vreun secret al minunii create dintr-un clinchet de clopotel de argint...cum ar fi acela ca e foarte curioasa! :))

Lulu- prima mulatra din gasca Papusilor Dariei

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti...

A fost odata o micuta mulatra, mai dulce decat ciocolata, mai blanda decat caprioarele, si mai creata decat ...ei bine, foarte, foarte creata :)

Ei bine, cam asa incepe povestea micutei Lulu - cea mai noua membra a Papusilor Dariei. Este cea mai grijulie papusa pe care am intalnit-o - are mereu grija de fratiorul ei cel mic, si a invatat de la mami cum sa il poarte in sling, pentru ca micutul sa doarma linistit.

 Din cand in cand, se apleaca grijulie si verifica daca micutul sta bine...

 "Stai, sa te invelesc in paturica...

Nani, nani, puisor,/

Dormi, iubite fratior..."

 Dar si cand vine vremea de joaca, Lulu e prima! Isi prinde parul sus-sus, sa nu o incurce, si p'aci ti-e drumul...

Din cap si pana in picioare, 40 cm de dragalasenie ciocolatie...Lulu!

Educatia Waldorf versus educatia Montessori – o comparatie

Primul meu contact cu educatia Waldorf a avut ca punct de plecare jucariile sanatoase.  Cautand jocuri si jucarii naturale pentru  Daria (pe atunci era copil unic, si era mica-mica  – intre timp a aparut si Timeea in scena), am dat peste acest concept, total nou pentru mine. Din educatia Waldorf am preluat fara rezerve papusile naturale si jucariile din lemn, dar si activitatile in natura, precum si jocurile imaginative. Ulterior am citit si despre Montessori – la fel, un stil de educatie preluat din strainatate, care trateaza copilul ca individ unic si promoveaza apropierea de natura. Si din Montessori am preluat anumite idei, astfel  incat copilaria fetelor a decurs – si inca decurge-  intr-un ritm armonios, rezultat dintr-o imbinare “a la moi” a conceptelor preluate din aceste stiluri de educatie, combinate pe ici pe colo cu ceea ce consider sanatos din educatia formala a Romaniei zilelor noastre.

Cele doua educatii au multe similaritati, dar si diferente. Oricum, ideile de la baza lor sunt asemanatoare, astfel incat combinarea lor nu este deloc dificila. In acest fel fiecare parinte poate prelua din fiecare metoda exact ceea ce considera potrivit pentru copilul lui - ambele sunt fluide, flexibile...aproape magice :)

SIMILARITATI Montessori and Waldorf sunt sistemele de invatamant care se dezvolta cel mai rapid in lume. Ambele se bazeaza pe ani de experienta, cu copii de toate varstele, in toata lumea. Ambele cultiva un inalt nivel de respect fata de copil ca individ unic, spiritual, creativ. Ambele cred in protejarea copilului de stresul vietii moderne, de utilizarea in exces sau in mod eronat a tehnologiei (televizor, calculator, tablete etc) Ambele subliniaza necesitatea educarii copilului ca intreg, la nivel spiritual, mental, fizic si psihologic, indiferent de curicula. Ambele pun accent pe importanta mediului natural, absenta plasticului, mentinerea legaturii cu natura si materialele naturale Ambele sisteme isi bazeaza educatia pe nevoile copilului, considerand ca in acest fel se va dezvolta un individ armonios, care va satisface pe deplin cerintele societatii. Atat scoala Montessori, cat si cea Waldorf au fost interzise de regimul nazist, in perioada celui de-al doilea razboi mondial, pentru ca au refuzat sa predea ideologia nazista. ·         Ambele scoli au in programa o varietate de discipline creative: arta, muzica, dans si teatru, pentru toate varstele.

DIFERENTE ·         WALDORF: Subiectele academice sunt introduse in educatia copilului mai tarziu decat in cazul educatiei Montessori. Acestea sunt considerate, ca si in scoala traditionala, ceva necesar dar nu neaparat placut de invatat.  Ziua este plina de activitati imaginative, de jocuri cu zane, arta, muzica, iar materiile precum cititul, scrisul sau aritmetica sunt amanate pana dupa 7 ani.   ·         MONTESSORI: Pe de alta parte, Dr. Montessori a avut prima clasa de copii cu varste cuprinse intre 3 si 6 ani. Le-a oferit papusi, jucarii  si alte activitati imaginative, dar a constat ca atunci cand copiilor le-a fost oferita oportunitatea de a lucra ceva adevarat, cum ar fi gatitul, curatatul, sau sa aiba grija de ei insisi, unii de altii sau de mediul inconjurator, toti copiii si-au pierdut interesul fata de jucarii si au preferat activitatile reale.  ·         Ulterior, la solicitarea parintilor, impresionati de progresele realizate de copii, a inventat diverse materiale orientate spre studiu- matematica, comunicare etc., si a studiat raspunsul copiilor. Toate lectiile academice au fost- si sunt- oferite copiilor intr-o asemenea maniera incat sa fie invatate cu placere, si nu cu forta.

Fantezia si imaginatia

WALDORF: In filozofia Waldorf, jocul este vazut ca treaba serioasa a copilului, care il transporta in lumea magica a fanteziei. Imaginatia- atat de vie la copii – este parte componenta a procesului educativ. Educatoarea (sau mama, dupa caz :) – incorporeaza povestirile si lumea fanteziei in lucrul cu copilul. Iar acesta isi poate dezvolta imaginatia si creativitatea, pentru ca nimic nu este fix,prestabilit dinainte, rigid.

MONTESSORI:  Si in Montessori imaginatia si fantezia sunt parte a procesului de creatie. Oricum, deoarece lumea reala este privita ca fiind minunata ea insasi, copiii sunt introdusi in aceasta lume reala inca din primii ani de viata.   Cuvantul “munca” este utilizat pentru a descrie activitatile copilului, in loc de “joaca”, deoarece aceste activitati sunt luate in serios, si respectate, intocmai ca munca unui adult.

Experienta mea

Educatia  Waldorf ( de Montessori nu stiu) are in fundal si o componenta esoterica, pe care am ales sa nu o preiau deloc in educatia fetelor mele. Dupa cum am mentionat si mai sus, am preluat in majoritate ideile referitoare la apropierea de natura, la jocurile si jucatiile naturale, care dezvolta imaginatia, la legatura foarte stransa intre nevoile copilului meu si activitatile pe care le desfasuram.

Ce am constatat (constatarile sunt valabile pentru mandrele mele, Timeea -2 ani si Daria -8 ani si jumatate):

-          Imaginatia si creativitatea sunt prezente in forumul lor interior, la fel cum este prezenta respiratia-  Daria poate petrece ore nesfarsite jucand jocuri libere, care izvorasc din imaginatia  ei. E suficient doar sa ii dau o idee, un fir: “Ce-ar fi sa te joci de-a.....?” Uneori nici de firul acesta nu mai are nevoie :). Iar Timeea poate sta minute, chiar zeci de minute uneori, jucandu-se cu jucarii deschise (open-ended) – cuburi, pioni de lemn, carioci, papusi sau figurine care nu miauna/ nu chitaie/ nu canta etc. Care doar tac. De-a ce se joaca ea, sau ce e in in capsorul ei, inca nu stiu. Dar o vad concentrata, cum le ia, le aduna, le imprastie iar, le intoarce pe toate partile, vorbeste cu ele pe limba ei,  iar fetisoara ei emana atata seriozitate linistita, e atat de absorbita in lumea jocului, incat imi salta inima de bucuria de a o privi. Ea munceste. Face o treaba foarte serioasa, si foarte importanta. (asta a propos de conceptia celor doua sisteme de educatie, cum ca joaca e munca serioasa a copilului – exact asa este!)

-          Tehnologia este cel mai mare dusman al copilariei  (televizor, calculator, telefon mobil). Cand are timp liber, primul impuls al Dariei este sa ma intrebe daca are voie la televizor sau calculator – desi de cele mai multe ori raspunsul este nu, afurisita asta de tehnologie a reusit cumva sa o hipnotizeze, sa o faca dependenta- e ca o morfina a creierului, care nu mai trebuie sa gandeasca, sa munceasca, ci doar sa stea prostit in fata unui ecran, pe care se deruleaza cu viteze mari, si cu sunete stridente, diverse aberatii. Dupa refuzul meu urmeaza un “Offf...” dezamagit, o “Ma duc  atunci la joaca...” spusa pe un ton de “De ce ma trimiti la ghilotina?”, si apoi, dupa cateva minute: “Mamiiiiii, hai sa-ti arat de-a ce ma joc/ Hai sa vezi  ce frumos am desenat/ colorat/ pictat...etc...etc”.  In momentul in care o eliberez de mirajul ecranului, copilaria isi reintra in drepturi, iar imaginatia isi da frau liber, purtand-o in taramuri magice.

-          Timpul petrecut afara este nepretuit.  De preferinta in natura. Dar merge si in parc. Este extrem de important pentru copil sa simta energiile naturii - sa rupa frunzulite, sa miroasa flori, sa adune pietricele, sa urmareasca zborul pasarilor.  Toate aceste activitati il reconecteaza cu sursa primordiala de energie. Si, ca o paranteza, si noi, adultii, avem nevoie de aceasta reconectare, chiar mai mult decat copiii. Betoanele intre care traim, combinate cu radiatiile electromagnetice, poluarea si stresul zilnic, au nevoie sa fie contrabalansate de respiratia proaspata a naturii, pentru ca noi sa ramanem intr-un echilibru intern, sa nu o luam razna.

-          Activitatile casnice sunt extrem de tentante pentru copii (da, sistemul Montessori are perfecta dreptate – cand Timeea m-a vazut ca sterg praful, a lasat toate jucariile, a luat o carpa si a inceput sa lustruiasca mobila, pa langa mine :). Si nu, acesta nu este un indemn sa ii puneti pe copii sa faca lucruri in locul vostru- ci sa ii incurajati, daca vedeti un interes, sa nu le interziceti nici un fel de activitate- in felul acesta ei invata, se pregatesc de viata. Ca sa continui exemplul de mai sus, i-am dat Timeei o laveta curata si spray-ul deodorant al sotului meu (pentru ca e prea mica sa apese pe el, nu exista nici un pericol – fata avea nevoie de un recipient din care sa se prefaca ca pufaie pe mobila, asa cum pufaiam eu din solutia de sters praful). Si m-a urmat in toata casa, cumintica- eu stergeam prafum, si ea, in urma mea, facea “Pfff, pfff” din gurita, agita spray-ul in directia mobilei, apoi lustruia cu sarg.  Cand  am terminat operatiunea, a lasat “instrumentele” jos, si s-a intors la jucarii.

Deci eu ca mama nu am pierdut nimic ca i-am permis sa-si exercite curiozitatea (din contra, stersul prafului a devenit delicios de amuzant), iar ea si-a mai insusit ceva, prin joaca.

Astfel incat sfatul meu este sa le permiteti sa experimenteze- chiar daca asta va insemna ceva murdarie, niste pete sau niste timp pierdut. Ganditi-va ca fiecare experiment este la fel de important ca tabla inmultirii – il ajuta pe copil sa deprinda niste abilitati, plus increderea in sine, ca poate face si el ce face mami/ tati/ bunica etc.

Ma opresc aici, si asa articolul a devenit dubios de lung :) .

Concluzia mea este ca fiecare copil este unic, si are dreptul la o copilarie fericita, are dreptul sa se dezvolte armonios, ca intreg- spiritual, emotional, fizic, psihic. Ca fiecare parinte are responsabilitatea sa aleaga cele mai potrivite “unelte” educative in acest scop. Si ca sistemele Waldorf si Montessori sunt pline de resurse minunate. Trebuie doar sa le cautam, si sa invatam si noi sa ne jucam langa copiii nostri, in modul cel mai serios posibil.
(Serios inseamna complet implicat, nu lipsit de amuzament – nota autorului)

Info:

Maria Montessori (1870-1952)

Maria Montessori, un doctor in medicina si antropologist, a deschis prima “Casa dei Bambini” (nu scoala, ci “Casa copiilor”), in Roma, Italia, in 1907. Este fondatoarea educatiei Montessori.

 Rudolf Steiner (1861-1925)

Rudolf Steiner a fondat Scoala Waldorf in germania, la Stuttgart, in 1919, pentru copiii lucratorilor fabricii Waldorf Astoria Cigarette Company, la solicitarea directorului companiei.

Atat lucrarile lui Rudolf Steiner cat si cele ale Mariei Montessori merita din plin citite, ele oferind enorm de multe informatii celor care vor sa isi bazeze educatia pe nevoile si fericirea copilului, pe dezvoltarea lui armonioasa, si nu pe o curricula impusa de adulti, stricta si rigida, indiferenta la structura interna  a copilului.

Surse foto: Pinterest

Terapia aromatica in timpul jocului

Papusile mele sunt papusi aromatice. Miros a lavanda si a fericire si a energei pozitiva. Mirosul nu este puternic, pregnant, sufocant. E un miros care te invaluie si te mangaie, care iti sopteste : “Esti acasa si e bine!”

Folosesc uleiuri esentiale la aromatizarea papusilor de 2-3 ani, si numai acum mi-am dat seama ca nu v-am povestit niciodata si DE CE fac asta. Care a fost peripluul care m-a adus aici, si de ce acest lucru este atat de important.

Asa ca iacata povestea fermecata...

Tuturor ne plac lucrurile care miros frumos, dar din pacate traim in vremuri in care este necesar sa identificam si “de ce ” miros frumos. O mare parte dintre aromele care ne incanta zilnic sunt de natura sintetica- fie ca vorbim de parfumuri, de balsam de rufe, de aromatizant de incaperi sau de solutie de spalat de jos.  Noi ne bucuram de aroma placuta, si inspiram adanc toate substantele chimice, ne umplem plamanii cu ele, savurand momentul. Si, pe langa noi, si copiii nostri.

Recunosc, si eu sunt aromo-dependenta. Imi plac miresmele, aromele, le sorb cu nesat. Dar am inceput sa ma auto-educ  de cand am devenit mamica - viziunea plamanilor fetitelor mele, pavoazati in interior cu substante chimice frumos mirositoare, m-a ingrozit, si m-a trezit la realitate.

Drept pentru care incerc sa renunt, treptat, la “frumos mirositoarele” de natura chimica, si incerc sa le gasesc inlocuitori naturali. Dupa ce trece primul soc, cel de “Aoleu, ce ma fac, casa mea nu va mai mirosi niciodata frumos!” – substantele naturale persista mult mai putin decat cele sintetice – constati ca, de fapt, aromele naturale pun stapanire pe sufletul tau, ca incepi sa le iubesti, asa discrete si volatile cum sunt ele, si ca nu mai poti sa te intorci la surogatele lor.

Scuzati introducerea foarte lunga- cand vorbesc despre produse naturale versus produsele sintetice, ma ia valul, si nu ma mai pot opri . Incet, ajung si la subiect :)

In peripluul meu de renuntare la substantele daunatoare, am dat peste uleiurile esentiale (asta se intampla acum 8-9 ani) si am inceput sa folosesc beneficiile aromoterapiei in viata noastra de zi cu zi (daca va intereseaza subiectul, va voi povesti alta data despre ritualurile mele aromoterapeutice :).

Ceva mai recent am inceput sa cos papusi naturale, intai pentru Daria, apoi pentru multi alti printi si printese, din taramul fermecat al copilariei. Papusile sunt umplute in totalitate cu lana de oi, care are un miros specific natural, linistitor, si care preia ulterior mirosurile mediului in care sta. Astfel papusa va prelua mirosul copilului, al casei, al mamei – si va deveni si mai apropiata de sufletul copilului, prin componenta olfactiva.

In acest moment mi-am dat seama cat de important este mirosul in timpul jocului. Am observat inclusiv reactia mea fata de mirosul unei papusi naturale, comparativ cu reactia la mirosul unei jucarii cumparate (si aici am mirosit atat o jucarie din plus, cat si o papusa de plastic, gen Barbie). Nu am cum sa va explic in cuvinte diferentele – tot ce pot sa va sfatuiesc este sa incercati si voi acest experiment. Este cutremurator (fara exagerare :). Iti schimba complet perspectiva.  Este ca si cum ai compara cuibaritul in bratele mamicii cu statul intins pe jos, pe asfalt.

Acest experiment m-a facut sa fiu mai atenta si la jucariile copiilor (sincer, la inceputul luptei impotriva aromatizantelor sintetice, nici prin cap nu imi trecea ca voi ajunge aici). Si cum in perioada aceea studiam si despre educatia Waldorf si Montessori, am inceput sa le ofer jucarii mai simple, pe cat posibil naturale. Jucarii care sa miroasa frumos in mod natural, care sa le induca sentimentul apartenentei la natura. Stiati voi cate jocuri minunate pot fi inventate cu cateva crengute, cu pietre, cu conuri de brad, si cu cateva papusi? Nici eu habar nu aveam, dar mi-au deschis fetele mele ochii :)

Si apoi ...am mers mai departe.

Stiam ca lavanda are efecte minunate asupra starii de bine. Calmeaza, relaxeaza, iti da din energia pamantului. Te simti in siguranta. Simti ca ai radacini, ca apartii. Simti ca esti exact unde ar trebui sa fii, si ca totul este in regula.

Si atunci...de ce sa nu picur cateva picaturi de ulei esential de lavanda si in lana din interiorul papusilor? Si poate si un strop de ulei de portocale, care e lumina, bucurie, veselie...oare nu s-ar impleti aromele cu personalitatea papusii, pentru a crea ceva nou si minunat?

Ba da! 

Si uite-asa papusile mele au devenit papusi aromatice. Sunt calde si naturale, si miros minunat. Dar intr-un mod benefic, nu unul care iti face rau. Poarta in ele magia naturii si a pamantului, preluata de micutele flori violet ale lavandei. Poarta energie pozitiva , poarta forta si putere si relaxare si un sentiment de apartenenta.

Mirosul nu este puternic, pregnant, dominat. E un miros care te invaluie si te mangaie, care iti sopteste : “Esti acasa si e bine!”

Si ceea ce imi place poate cel mai mult este reactia pe care o primesc invariabil de la mamici, dupa ce papusa ajunge la ele: “Vaaai, ce frumos miroase!”. Si cand stiu ca eu sunt cea care am trimis un stop de miros natural, pur, benefic, in casele lor, un strop de fericire sub forma unui ghemotoc cu obrajorii imbujorati si cu zambet strengar - ma simt implinita!

La Nani-Nani...

Aveti probleme cu somnicul? Sunteti cumva certati cu Mos Ene?
Am eu solutia magica :)

Piticuta somnoroasa 
E mereu gata sa-l cheme 
Pe Mos Ene, 
Pe la gene.
Pe la gene de pui mici, de bebici si printesici...

Oare ce visezi tu frumos? Oare te saruta ingerasii in somn?

Sa ii aranjam putin caciulita...asa! Somn usor, pui mic!

Ssssttt! Se face nani-nani! :)

O astfel de piticuta are 35 cm, este cusuta in totalitate din materiale naturale si este umpluta cu lana curata de oi. Poate fi aromatizata cu uleiuri esentiale de lavanda si portocale, benefice copiilor, care induc o stare de calm si relaxare.

...Somn usor...:)

Tutorial ~ Rontzi- iepurasul zburator ~

„Cu balonul tot mai sus, Eu m-am dus, şi m-am tot dus… Peste câmpuri, peste mări Peste munţi şi peste ţări…” Aşa cântă Rontzi, în timp ce ţopăie vesel spre locul de joacă. Vrea să le povestească prietenilor săi, ursuleţul Mişka şi pisica Miaunica, ce a visat azi noapte: cum construia un balon, în care toţi 3 vor porni într-o mare aventură… El este hotărât să se pună pe treabă, astfel încât să-şi împliunască visul.

Ce au spus prietenii săi? Ei bine, asta este o altă poveste…

 INFO: Rontzi este un iepuras -coconas de 16-17 cm (plus urechile), care poate fi cusut în câteva ore.

Vârsta recomandată: 1 an - 99+ ani. Nu conține piese mici, care pot fi înghițite.

Materiale necesare:

-material din bumbac  pentru corp si spatele urechilor – 25 x 40 cm

-materiale imprimate pentru fata urechilor, maini, picioare si burtica - 20 x 30 cm

-lână de oi pentru umplutură (poate fi  utilizată și umplutură siliconică antialergenică, dar nu o recomand, întrucât unele studii indică faptul că poate emana vapori toxici.) – aprox. 100 g

–ață neagra din bumbac, pentru broderia guriței și a ochilor

-ață de cusut în culoarea corpului

-mașină de cusut

-Bolduri, centimetru, foarfecă de croitorie, ac de cusut.

Instrucțiuni

1.  Printează  și decupează tiparul de aici.  Trebuie sa ai un corp, o manuta, un picior, o ureche si o inimioara pentru burtica. Daca il printezi la dimensiunea actuala, Rontzi va avea 16-17 cm, plus urechile. Daca il vrei mai mare, poti mari tiparul.
2.  Așează materialul corpului  in două, față la față, și poziționează tiparul de corp si tiparul de ureche pe el. Fixează cu bolduri, apoi trasează conturul cu un marker care dispare în timp, sau chiar cu un pix normal. (de aici vei obtine corpul si partile din spate ale urechilor)
3.  Decupează materialul, având grijă să lași o rezervă de 0,5 cm în toate părțile.
4.  Aseaza materialul imprimat in doua, fata la fata, si pozitioneaza pe el tiparele de mainuta si piciorus. Fixează cu bolduri, apoi trasează conturul cu un marker care dispare în timp, sau chiar cu un pix normal. Desprinde tiparul si pozitioneaza-l din nou pe material, alaturi, si repeta trasarea conturului, pentru a obtine a doua mana si al doilea picior.
5. Decupează materialul, având grijă să lași o rezervă de 0,5 cm în toate părțile.
6. Tot din materialul imprimat trebuie sa obtinem partea din fata a urechilor si inimioara de pe burtica. Deci pozitioneaza tiparul de ureche pe material de 2 ori si cel de inimioara o data, traseaza conturul si decupeaza, lasand 0.5 cm rezerve in toate partile.                                            La final ai obtinut: 1 corp (pus in doua), 2 manute (fiecare pusa in doua), 2 picioare (fiecare pus in doua), 2 urechi (fiecare pusa in doua) si o inima (pusa intr-una).

7         7.    Ia una dintre parțile corpului, și așeaz-o pe masă cu fața materialului spre tine. Pune peste ea inimioara, tot cu fata spre tine, fixeaz-o cu bolduri si coase-o la masina, cu piciorus zigzag.
            8.     Acum este momentul să fixăm și brodăm trăsăturile feței, pe partea pe care tocmai ai cusut inimioara. Cu un marker care dispare sau cu un creion, și cu o riglă sau centimetru, stabilește poziția guriței și a ochilor. Eu l-am facut buclucas, se uita la mine cu capul usor aplecat- dar tu ii poti pozitiona trasaturile drept, daca iti place mai mult.

1              9. Coase, cu ajutorul mașinii de cusut, pe urmele făcute cu markerul/pixul, mainile, picioarele si urechile. Ai grija ca materialul sa fie pus fata la fata.

1               10. Pozitioneaza toate partile ca in poza de mai jos- partea din fata a corpului cu fata in sus, picioarele in partea de jos, manutele in lateral si urechile in partea de sus.

                    11.  Pune deasupra a doua parte de corp (spatele) si fixeaza cu grija in bolduri in zona mainilor, picioarelor, urechilor, astfel incat acestea sa nu se deplaseze.

             12. Coase la masina, la 0.5 cm de margine, lasand intr-una din partile laterale necusut, de sub mana si pana in coltul de jos (pe aici vom intoarce jucaria pe fata si o vom umple).

                  13.   Intoarce jucaria pe fata, prin gaura lasata necusuta….Iupiiiii…uite-l pe Rontzi!!!

1                  14. Umple cu minunata lână de oi. Umple cu grijă, folosindu-te de coada unei linguri de lemn  sau de un creion, pentru a îndesa bine umplutura. Nu te grăbi, pentru a nu ieși cocoloașe în corp. Dacă nu îți place cum arată- dacă e totul un deal și o vale, scoate umplutura și ia-o de la început. La sfârșit nu vei regreta atenția acordată acestui pas J

                    15.   După ce totul arată bine, fixează deschizătura cu un bold, apoi coase-o cu ață intr-o culoare cat mai apropiata. 

      

                         Suntem gata! J

Felicitări! Tocmai ai finalizat propriul tau Rontzaici!

Plin de voiosie, chef de joaca si, mai ales, de dragostea ta :)