Thursday, June 29, 2017

Tutorial Bebe-Fluturel



Am fost intrebata de mai multe ori despre tutoriale si kituri pentru papusi in stilul Waldorf. Si pentru ca este ceva magic intr-o  jucarie creata de mami, m-am gandit sa postez un tutorial complet pentru un bebelus in stilul Waldorf - in acest fel puteti face si voi o surpriza minunata copilului vostru :)

Asadar haideti sa facem impreuna un Bebe-Fluturel (sau Bebe-Grasunel cum i-a spus cineva tare drag mie :)

Materiale necesare: 
-tricot pentru fata  ( se foloseste un material conceput special pentru papusile Waldorf, de culoarea pielii)- o bucata de 19 x 17 cm
-catifea de bumbac pentru corp - o bucata de 30 cm inaltime si 90 cm latime, sau doua bucati de 30 x 45 cm. Catifeaua este elastica pe latime.
-lana curata de oi, pentru umplut - 100 gr
-bandaj tubular, pentru format capul - o bucata de aprox. 30-40 cm, cu latimea de 3-6 cm.(daca este mai ingust, este nevoie de 40 cm, deoarece cand se va largi bandajul se va scurta)
-ata de bumbac pentru brodatul ochilor si a guritei
-ata crem si ata in culoarea catifelei.
-ata rezistenta, alba, pentru legat. Poate fi fir de bumbac mai gros, sau chiar ata dentara.
-ceara netoxica pentru inrosirea obrajorilor.



1. Din jerseul tubular se taie o bucata de aproximativ 30 cm.

 2. La un capat se increteste.
 3. Se strange si se face nod.
 4. Alternativ, se poate taia dublul lungimii jerseului, se increteste la jumatate, si va fi dublat peste cap. Ambele metode merg la fel de bine, tine mai mult de preferintele fiecaruia.
5. Lana de oi vine in bucati mari- cam asa:

6. Se rupe in fasii de aproximativ 5-7 cm. Pregatiti multe fasii- le veti folosi la formatul capului.

 7. Luati o fasie si formati un nod la un capat.
 8. Incepeti sa rulati fasia, in jurul nodului, cat puteti de strans.

 9. Tocmai ati obtinut "inima" capului bebelusului :). Sau Creierasul:)

10. Continuati sa rulati inca o fasie de lana, si apoi inca una, incercand sa pastrati ghemul cat se poate de rotund.



 11. Continuati pana obtineti un ghem de lana de aproximativ 20 cm.



 11. Luati 6 fasii de aproximativ 7-8 cm latime, si asezati-le in forma de stea.







 12. Asezati ghemul in mijlocul fasiilor

 13. Infasurati cate o fasie in jurul ghemului, tinand strans exact sub ghem.

14. Infasurati astfel toate fasiile, si legati cat puteti de strans sub ghemul de lana. Veti obtine un cap de aproximativ 25-27 cm.
15. Trageti peste capul astfel format fasia de bandaj tubular pregatita la inceput.
16. Daca folositi varianta a doua, cu bandajul tubular dublu ca lungime, pus in doua, acum este momentul sa taiati capetele atei cu care ati legat bandajul la jumatate- daca nu le taiati, vor atarna peste fata, si se va vedea urat.
17. Trageti si a doua jumatate peste cap(tot doar pentru varianta a doua de bandaj tubular)
18. Strangeti toata lana care atarna in interiorul bandajului, si legati jos de tot cu ata.
19. Taiati o bucata mai lunga de ata, si legati sub ghemul de lana format anterior - astfel obtineti o separare a capului propriu-zis.
20. Urmeaza etapa de formare a trasaturilor faciale. Legati cu ata, cat puteti de strans, la jumatatea capului. Aceasta este linia ochilor, si totodata este cea care da obrajorii bucalati.
21. Cu o alta bucata de ata, faceti o legatura verticala. Legati cat puteti de strans.
22. Folosnd un ac mai gros (eu am unul lung, special pentru papusi, dar nu este obligatoriu la acest bebelus. Este obligatoriu doar pentru papusile mari), coaseti in X zona de intersectia a celor doua legaturi- orizonta si verticala, atat in stanga cat si in dreapta.
Asa.
23. Cu ajutorul cozii unei crosete, sau cu un creion, trageti linia orizontala din spate (acolo unde este nodul facut) spre josul capului, spre ceafa. Incetul cu incetul, pas cu pas, pana ajunge ata de legatura la ceafa, ca in imaginile de mai jos.


24. Acum trebuie cusuta ata pe care tocmai ati mutat-o la ceafa de ata din lateral, dintre ureche si barbie. Mai jos pas cu pas.


25. Coaseti intr-o parte, continuati la ceafa si ridicati-va in partea cealalta, pana la a doua cusatura in forma de X.


26. Si gata capul! :) Rotund si bucalat, numai bun de pupat!
27. Urmeaza croitul corpului. Printati tiparul de corp si de caciulita. Salvati tiparul de mai jos in calculator (click pe el apoi "Save as""), apoi printati pe un A4-full size.


28. Asezati tiparul de corp pe material, la indoitura materialului. Materialul trebuie pus pe lungime, adica sa fie mai elastic pe latime.
29. Desenati conturul tiparului cu un pix (sau marker de material, daca aveti). Fixati materialul cu bolduri, si decupati. Repatati operatiunea (pentru a obtine si spatele), si apoi repetati si pentru caciulita. La bebelusul din imagine eu am hotarat sa ii fac caciulita mai lunga, ca atare, dupa ce am desenat conturul caciulitei, am taiat mult mai in lung. Ca sa fiu sigura ca sunt explicita, repet- doua bucati din tiparul de corp, si o bucata din tiparul de caciulita, da? (in poza de mai jos am fotografiat doar o bucata din tiparul de corp, nu lasati asta sa va induca in eroare :)


30. Coaseti, la masina de cusut, atat corpul cat si caciulita. La caciulita exact pe conturul decupat, in lateral (nu si in partea de jos, acolo trebuie fixata pe cap). Pentru corp, puneti cele doua parti decupate fata la fata, fixati-le in bolduri, si coaseti pe toata circumferinta, lasand doar la gat necusut.

31. Intoarceti corpul si caciulita pe fata.
32. Urmeaza sa "imbracam" capul in "piele". Luati bucata de tricot de bumbac de culoarea pielii si indoiti-o. Apoi coaseti la masina, in forma din imaginea de mai jos- obtinem o forma mai ingusta in partea gatului, si mai lata in partea capului.
33. Taiati surplusul de material.
34. Trageti "pielea" peste cap, introducand capul de sus in jos (dinspre partea mai larga spre partea mai ingusta).
35. Asa arata din fata.
36. Si asa din lateral.
37. Legati cu ata imediat sub cap, in zona gatului.
38. Surplusul de material din crestet este impaturit frumos, si prins cu bolduri, pentru a fi cusut.
39. Efectuati cusaturile din crestet. Nu arata rau deloc :)
40. Din nou la corp. Bebelusul nostru are pumnisorii stransi- acum este momentul sa ii facem. Masursati din coltul mainii aprox. 3.5 cm spre umar si spre subbrat, si fixati cu bolduri.

41. Umpleti coltul cu putina lana.
42. Cu ata de culoarea catifelei, insailati pe langa bolduri, pornind de la cusatura de sub-brat, si terminand in acelasi punct.


43. Apoi incretiti ata cu grija, pentru a forma pumnisorul. Aveti grija sa prindeti inauntru toata lana.
44. Repetati la cel de-al doilea pumnisor...
45...si la picioare. Eu am facut picioarele putin mai mari, am masurat cam 5 cm.
46. Umpleti corpul cu lana, si introduceti capul prin deschizatura gatului. Lana nu trebuie indesata, bebelusul trebuie sa fie moale si pufos.

47. Fixati capul cu bolduri.


48. Cu ata crem, efectuati cusatura de la gat, folosind cusatura-scara (ladder stitch).


49. Masurati de la gat in jos, pe toata circumferinta, 3-4 cm. Acestia vor forma gulerasul bebelusului, daca vreti un guleras mai mare, masurati mai mult.
50. Incepand din spate, insailati pe langa bolduri, mergand pe toata circumferinta, si terminand in acelasi punct din care ati pornit. Folositi ata de culoarea catifelei.


51. Incretiti cu grija, si faceti nod in spate. Nodul va fi ascuns de faldurile gulerasului.
52. Aproape gata bebelusul :). Deja sta in fundulet!

53. Urmeaza o etapa mai ciudata, care implica multe bolduri fixate in fata bebelusului- dar asta e, n-avem incotro :)
Stabiliti centrul fetei fi impungeti cu un ac, pentru a fi vizibil. Coaseti gurita cu ata rosie, simetrica fata de centrul fetei marcat cu acul.
Apoi, din centru, masurati cu centimetrul distanta pana la ochi, egala in stanga si in dreapta. 1.6cm de la punctul care marcheaza centrul fetei pana la primul bold, care marcheaza inceputul ochiului. Si cam 0.7 cm intre primul bold si al doilea bold, semnificand marimea ochiului.


54. Coaseti si ochisorii, cu ata neagra.
55. Puneti caciulita, si fixati-o cu bolduri.

56. Coaseti caciulita, incepand din spate, cu cusatura-scara (ladder stitch)

57. Si ultima etapa- inrosira obrajorilor, cu ceara netoxica.


Bine ai venit, Bebe-Fluturel!


Stiu ca e foarte lung tutorialul, dar am vrut sa il fac pas cu pas, pentru ca orice harnicuta sa poata coase un Bebe-Fluturel fara probleme.
Si surprizele nu s-au terminat- zilele viitoare vor fi gata si kiturile pentru Bebe-Fluturel - toate materialele de care aveti nevoie, unul langa altul, vor sta cuminti intr-o cutiuta, asteptand magia dragostei voastre :)
Pentru ca orice jucarie cusuta cu dragoste este magica!


In incheiere, va urez multe, multe, multe...
Zambete, magie si spor la joaca!

Loriana


Thursday, May 18, 2017

Imriel- printesa Apelor Magice

A aparut intr-o zi, dintr-o raza de soare (mi-a spus mai tarziu, dupa ce am devenit prietene, ca asa ii place cel mai mult sa calatoreasca- pe razele de soare. Este luminos si rapid. Niciodata nu-mi trecuse prin minte ca se poate calatori pe raze de soare…)


 O cheama Imriel, si traieste departe, in Apele Magice. Este o sirena-printesa. Cand sta in apa, ia forma unei sirene, cu o minunata coada stralucitoare, de culoarea petrolului imblanzit. Cand iese in vazduh, capata forma de printesa- iar piciorusele ei sunt cele mai dragalase din cate am vazut.






II place foarte mult sa se joace, sa inoate si sa povesteasca. Sau sa asculte povesti. Dar, daca te apuci sa ii povestesti ceva, te intrerupe din minut in minut: "Dar de ce s-a intamplat asa? Dar esti sigura? Eu nu cred ca a spus asa…Cred mai degraba ca te inseli…era soare afara, nu se poate sa fi fost zapada..”…in felul acesta, credeti-ma, iti ia cam 3 zile sa termini o poveste simpla, de cateva pagini.




 Dar daca o pui pe ea sa iti povesteasca, intai se codeste. Roseste, si sopteste ca nu e o povestitoare prea buna. Apoi incepe, timid: ” Demult, tare demult, pe cand stelele se jucau cu sirenele..…”,  iar povestea incepe sa se depene de la sine. Imriel prinde curaj, vorbele sunt din ce in ce mai clare, povestea prinde viata, itele se incurca si se descurca ca prin magie…si iti dai seama ca nu mai esti in camera ta, ci in lumea magica a micutei sirene povestitoare…


 
Povestile ei sunt fermecate, colorate, invaluitoare- ca si pletele lungi care ii danseaza pe umeri. Uneori ma intreb daca povestile ei nu sunt, cumva, nascute din parul ei neasemuit….vedeti? Iar mi s-a intamplat! Fatuca asta ma vrajeste, ma ameteste complet!

 

Da, stiu, puteti rade! Dar o sa vedeti voi, cand o veti intalni! Magia ei este atat de diafana, incat iti dai seama de ea abia dupa ce te-a invaluit complet. Esti prins, iremediabil, de micuta sirena Imriel. Si tot ce iti doresti este sa te joci cu ea, sa o piepteni, sa ii asculti povestile…si sa calatoresti pe raze de soare catre indepartatele Ape Magice…

 

Friday, April 14, 2017

Despre pitici nazdravani, dovleci si selfie-uri

De curand in coltul nostru fermecat a aparut un nou personaj - piticul TOTO. Var din frati cu piticii mei dar mai micut, Toto este un nazdravan de doar 25 cm, plin de idei nastrusnice.
 Are capul modelat in stilul Waldorf, din lana curata de oi, si trasaturile brodate manual- ochisorii neastamparati si zambetul pana la urechi :)
Ciuf din mohair, si un chef de joaca de speriat!

Este umplut cu lana curata de oi, aromatizata cu ulei de lavanda bio din cultura proprie (oare nu stiati de Moara de Lavanda ?)

Doar ca...
 ...ii place tare mult sa fie in centrul atentiei! Uite-l cum se umfla in pene cand ii fac poze...
"Ce e asta? Dovleacule, ai patit ceva? NU? Ooo, atunci e in regula ...:) "

" .. hai sa facem un selfie!"

Si uite-asa, micutul Toto m-a lasat cu gura cascata!

Friday, January 13, 2017

Importanta jucariilor "deschise" sau Open-ended



De cate ori povestesc despre papusile mele, spun ca sunt papusi Waldorf, care incurajeaza imaginatia si creativitatea. Mi-am dat seama ca niciodata nu am explicat DE Ce stimuleaza imaginatia si creativitatea, astfel incat asta am de gand sa fac astazi :)

Joaca in natura

Unul dintre scopurile mele ca parinte este sa imi invat copiii sa traiasca in armonie cu natura, sa “curga” cu natura, si nu sa lupte impotriva ei. Si primul ajutor in atingerea acestui scop sunt jucariile create din materiale naturale. Imi plac materialele naturale – lemn, bumbac, mohair, lana, pietre- din doua motive. Primul- sunt sustenabile, regenerabile, nu afecteaza in mod negativ viitorul copiilor mei pe aceasta planeta. Si al doilea - ele favorizeaza apropierea copilului de natura, si pot fi experimentate cu toate simturile, oferind satisfactii nebanuite. Jucariile din materiale naturale arata minunat, miros grozav, au un sunet placut in timpul jocului (cui nu-i plac doua betisoare lovite unul de altul?), si se incalzesc la atingere, preluand din caldura manutei/ corpului copilului.



Per total, o jucarie naturala iti confera sentimentul ca “apartine” acelui “acasa” in care te afli si te joci. Devine instant parte integranta a a energiei pozitive a jocului, si a copilului.

Jucarii deschise, pentru imaginatie si creativitate

Pornind de la jucariile naturale, mai facem un pas inainte, si descoperim jucariile si papusile Waldorf. Acestea au ceva in plus. Au o anumita moliciune care te atinge la suflet - papusile sunt moi, liniile sunt armonioase, detaliile sunt incantator de gingase.

O papusa Waldorf este cusuta din tricot de bumbac si umpluta cu lana de oi. Lana are o proprietate fantastica, aceea de a prelua rapid din caldura corporala si din mirosul familiar- inainte sa-ti dai seama, papusa miroase a “mami”, a “acasa”, a lucruri familiare (ca o paranteza, ati mirosit vreodata o papusa de plastic, sau o jucarie de plus?) Trasaturile fetei sunt armonioase, proportionale – nu-i ofera copilului o imagine deformata asupra lumii, si sunt simple, astfel incat papusa intra in jocul imaginat de copil, si nu invers.

Acesta este un aspect deosebit de important, dar usor de trecut cu vederea.  Eu nu vreau ca un copil sa fie limitat la un joc prestabilit, inventat de altcineva, cu un final gata hotarat. Vreau ca jucariile lui sa-i fie parteneri, in aventurile imaginate de el. Vreau ca jucariile sa fie vesele sau triste, sa doarma  sau sa alerge, sa fie ca o panza alba pe care copilul isi dezvolta imaginatia, creativitatea, personalitatea. Acest gen de jucarii este cunoscut ca “open-ended”. Adica deschise, fara un final predeterminat. Jucariile simple, naturale, pot fi orice isi imagineaza micutul aventurier. O bucata de matase colorata poate fi o pelerina de print sau printesa. Sau o patura de picnic, pentru papusi. Dar se transforma imediat in forme de relief, pentru alte jucarii mai mici- devine un fluviu, sau un deal, sau pur si simplu gardul unei casute, in care dorm niste pitici.


Astfel incat ori de cate ori cos o jucarie, sau cumpar o jucarie, ma intreb: ii lasa copilului loc pentru imaginatie? Pentru joaca deschisa, nestanjenita de tipare prestabilite de altii? Ii va stimula creativitatea? Se va integra natural in miile de ganduri si jocuri din mintea copilului, sau i le va sterge pe acestea, fortandu-l pe el sa intre intr-o cutie? 

Si va invit si pe voi sa va puneti astfel de intrebari – se va deschide o altfel de lume a jocului pentru micutii vostri, o lume minunata, in care imaginatia lor va inflori in mii de culori. Si in care vor creste armonios, nestanjeniti, neblocati de stereotipuri.
Surse foto: Pinterest.

Tuesday, December 27, 2016

Papusi, papusi, papusi...

Multe papusi care au prins viata in ultimele luni ale anului...atat de multe incat au redus la zero timpul de scris pe blog :) - dar nu-i bai. Importante sunt papusile si fericirea pe care o aduc in inimile copiilor -blogareala e doar un moft :)

Deci, va prezint...papusi. Multe :)
















Fiecare papusa este un intreg univers de tandrete, iubire si chef de joaca- fiecare este creata special pentru un copil unic, si are in miezul ei dragostea netarmurita a persoanei care a comandat-o - mamica, bunica, nasica...
Fiecare papusa aduce un sambure de bucurie, fericire si frumos in aceasta lume. Si in mine deopotriva...

Bine ai venit, August! ~ Curgere cu anotimpurile~

Știu.  Au trecut 4 ani de când nu am mai scris aici. Ani lungi și totuși scurți, plini și uluitori, ani din viața mea.  Cărarea se așterne, ...