Indila- jumatate printesa, jumatate sirena

Trebuie sa recunosc, ajung sa scriu aici, pe blog, destul de rar. Dar sper ca ma veti scuza- zilele mele sunt mereu prea scurte pentru ceea ce imi propun sa fac. Si, evident, cusutul papusilor este mai important decat postatul pe blog - spre ca sunteti de acord cu mine  :)
Imi tot propun de vreo saptamana sa va povestesc despre Indila, dar se pare ca niciodata nu gasesc timpul necesar sa fac postarea asa cum imi doresc. In definitiv, Indila este atat de complexa si minunata incat as putea scrie un roman. Sau o nuvela, in cel mai fericit caz. Dar deoarece e duminica si e seara si mai am atatea lucruri in plan pentru astazi, o sa ma marginesc sa va atat cateva poze cu ea...sunt convinsa ca va va cuceri si fara nuvela mea :)

Asadar, iat-o pe Indila- deghizata intr-o fetita (destul de) cumintica. Cocotata in cosul bicicletei, desi mai devreme imi spusese ca ii e frica de inaltime...

Dupa ce si-a satisfacut curiozitatea de a vedea lumea de sus, a devenit mai serioasa, mai cu picioarele pe pamant. Si chiar a stat cuminte sa ii fac cateva fotografii:

 Are o expresie atat de inocenta incat ma topesc de cate ori ma uit la ea:

 Iar ochii ei oglindesc doar frumusetea si bunatatea lumii. Stiati ca in lumea papusilor  nu exista rautate? Este principala caracteristica pe care incerc zilnic sa o aduc in copilaria fiecarui copil...

A cam obosit de atata pozat :)

Si apoi s-a intamplat minunea: s-a transformat in sirena!

Am intrebat-o cum poate face asta, si mi-a marturisit ca inca nu isi controleaza magia pe deplin. Uneori, cand este emotionata sau obosita se transsforma in sirena fara sa isi propuna. In asemenea momente roseste puternic, si are nevoie de o imbratisare sa se linisteasca. Mi-a mai spus, oricum, ca devine din ce in ce mai buna, si ca spera ca pana la solstitiu sa se stapaneasca pe deplin, si sa nu se mai transforme asa, netam-nesam, in sirena :)

 I-am spus sa stea linistita- oricum e adorabila!

Am observat ca e foarte important pentru ea sa fie inteleasa, si sa aiba alaturi pe cineva care sa o sprijine in momentele dificile. Cineva asa...cam ca o mama :)

 Cresti linistita, iubita mea! Mami va fi mereu langa tine!

Despre corpul papusilor

Uneori nu-mi vine sa cred ca au trecut deja 6 ani de cand am inceput sa cos papusi. Parca a fost ieri ziua in care am desenat pe o coala de hartie primul tipar, si am inceput sa tai materialul cu maini tremurande. Dar uitandu-ma peste fotografiile papusilor cusute in acesti ani, mi se umple sufletul de o bucurie netarmutita. Stau umila in fata acestui mare Univers, din care rasar, incet si in taina, aceste mici sufletele de papusi, prin intermediul mainilor mele muncite. Si acum este o mare mirare pentru mine faptul ca mi-a fost dat acest dar- si ma simt recunoscatoare, si pun toata dragostea mea in fiecare particica din papusa.

Caci totul in Univers este intr-un echilibru. Si daca eu primesc fericire atunci cand cos papusi, e doar natural sa o transmit mai departe, tot prin intermediul papusilor.

Astazi m-am gandit sa va povestesc despre corpul papusilor mele. Asa cum arata acum. Caci a trecut prin multe trasformari, in acesti ani. Mereu am avut ceva de modificat, ceva de imbunatatit. Scopul final fiind acela de a crea papusi cu o structura cat mai apropiata de cea a corpului copilului. Sa para normale, naturale. Copilul priveste lumea prin intermediul papusii sale. Si trebuie sa isi faca o imagine corecta a supra realitatii, si nu deformata (cate adolescente se infometeaza, li se pare ca sunt prea grase - si cate din acestea s-au jucat in copilarie cu papusi Barbie, mult prea inalte si prea subtiri?)

Sa revin la papusile mele :)

Majoritatea papusilor pe care le cos au aproximativ 40 cm, si au proportii armonioase intre cap, corp si picioare.

Talpile sunt maricele, ca sa poata sa alerge nestingherita prin toate locurile magice ale Mamei Natura. Si sunt incaltate in botosei confortabili- in definitiv, trebuie sa tina la alergare si joaca, nu?

 La fel si palmele. Maricele, si cu un deget voluntar. Care prinde si tine bine toate micile comori. Cum ar fi o pietricica. Sau un con de brad, sau chiar un mic prieten.

 Uneori au buric si fundulet. Rozaliu si inocent, ca al bebelusilor. Iti vine sa il pupi :)

Si alteori au o inimioara brodata. Micuta si gingasa, doar un simbol al inimii mari si generoase care se ascunde in ele. Caci, nu va lasati pacaliti. Ele nu sunt papusi fara de viata. Ci sunt micute fiinte, calde, moi si iubitoare. Pline de dragostea si grija si tandretea celei care le-a comandat, pentru comoara vietii ei :)

Cam atat pentru astazi, papusile ma cheama. Au nevoie de ochisori, rochite si zambete. Inimioare si botosei. Si multa, multa atentie :)

Pana data viitoare, acordati-va un moment sa fiti copii. Si jucati-va ca niste copii, cu ai vostri copii!

Spor la joaca!
Loriana