A venit vremea plecarii, Vasilica va zbura catre noua lui
partenera de joaca, insotit de Ciupercutele Pupacioase, si de alte cateva
jucarii.
Toti sunt entuziasmati, abia asteapta sa se joace (m-au rugat
si pe mine sa ma joc cu ei in cateva randuri, dar, deh…eu aveam treburi de
mamica, si i-am refuzat…). Unde mai pui ca nu au zburat niciodata cu avionul,
si acum exact asta vor face! Iupiiii, ce emotii!!!
Si totusi…Bebita-Ciuperca e cam speriata. Oare cum o fi sa
zbori? Si cine a mai vazut ciuperci zburatoare? “Mami, mai bine mergem pe
joooos…..”, se miorlaie ea. “In cat timp ajungem?”
“Pai, sa ma gandesc”, zambesta Mami-Ciperca. “La ce distanta
e, in vreo suta de ani. Hai, iubito, nu te speria, e distractiv sa zbori cu
avionul.”
“Promiti ca ma tii in brate?” Intreaba Bebita. Si, ca sa se
asiguire, se lega imediat de mami, cu o panglica. “Hai sa stam lipite una de
alta, vrei?” mai zise ea.
“Sau…” si o alta idee ii trecu prin palariuta. Imediat sari
in traistuta lui Vasilica. “Ufff, nu incap in traista ta! Si ceva ma
incomodeaza la tulpina…”
Cand colo, ce sa vezi? In traistuta, Vasilica isi luase
comoara, sa i-o arate noii lui prietene. Cateva pietricele si o ghinda, foarte
secrete si importante. Ciupercile Pupacioase au fost puse sa promita ca nu vor
dezvalui secretul…
In final, Bebita-Ciuperca se linisti, si sari impreuna cu
mamica ei intr-o frumoasa hartie rosie. Vasilica iosi stranse comoara si o puse
bine in traistura, si pornira cu totii in calatoria minunata spre noua lor
casa.
Cum au ajuns? Va povestesc data viitoare…
