Robyn hraneste pasarile

Era o zi geroasa de iarna. Raul era inghetat, iar copacii din padure trozneau de ger. Vazduhul era limpede si senin, si din hornurile casutelor ieseau prietenosi valatuci de fum, parca imbiandu-te sa ramai inauntru, la gura sobei.
Dar nazdravana Robyn n-avea stare. Avea chef sa iasa afara, sa alerge peste pamantul inghetat, sa cutreiere pe malul raului, in cautarea unor noi aventuri. Sa stea in casa parea tare plicticos azi...

Zis si facut. Dupa ce ii ceru voie mamei, isi puse pelerina cea groasa si cizmulitele, si pleca spre rau. Era o plimbare placuta, pe un drumeag serpuit si prietenos, care se termina brusc in maul raului. Acolo erau prietenii lui Robyn, copacii, in care se catara cat e vara de lunga, pietrele lucioase, pe care sarea ca sa traverseze raul, si malurile netede, unde se juca cand era cald afara. Acum, iarna, totul era pustiu si inghetat, dar totusi fetita avea chef sa dea o raita pe acolo.

Robyn ajunse pe malul raului, si se opri fericita: totul era minunat! Gheata era lucioasa, zapada neatinsa si ramurile copacilor neclintite in vazduhul inghetat. "Ce frumoasa e iarna!" isi spuse ea, vesela. "Si ce liniste este, nu misca nimic. Baba iarna a trimis Gerul sa inghete tot..."

Dar deodata fetita auzi niste fosnete in ramurile de langa ea, si apoi niste ciripituri. UItandu-se atenta, zari niste pasarele zgribulite, care sareau din creanga in creanga.

Curioasa, Robyn se duse mai aproape, apoi se horati sa se urce in copac, sa le vada cuibul. Nu intelegea ce cautau pasarelele afara, pe gerul asta. "Daca ingheata de frig?" se intreba fetita, in timp ce urca, curajoasa, in copac.

Ajunsa pe o creanga potrivita, se aseza cat putu de bine, si le stiga incetisor: "Pasarelelor! Dragutelor! Unde sunteti? Unde e cuibul vostru? Nu va fie teama, eu sunt prietena cu toate animalele, nu va fac nici un rau..."
La inceput, pasarelele nu se apropiara, ba chiar tacura din ciripit. Dar incetul cu incetul prinsera curaj, si chiar se apropiara de fetita, sa vorbeasca cu ea.

 Ii povestira ca nu au cuib, ca vantul puternic de azi noate l-a stricat. Le era frig si foame, si erau tare triste...

Fetita le linisti: "Ma duc fuguta pana acasa, si ma intorc repede! N-aveti nici o grija, rezolv eu totul!" si fugi.

Se intoarse cat ai clipi,, si scoase dintr-o traistuta un pumn de graunte. "Haideti, mancati! Mancati, dragutelor, sa aveti putere sa treceti peste aceasta iarna grea."

 Pasarelele nu asteptara o a doua invitatie...le era atat de foame!

In timp ce ele mancau, Robyn le pregati a doua surpriza: un cuib de toata frumusetea! Gasise acasa o palarie veche de paie, de-a tatei, luase si niste paie uscate, sa le tina de cald, si incopi rapid intre ramuri cea mai confortabila casuta pe care si-o puteau dori...ei bine, poate nu chiar asa, dar totusi, o casuta decenta pentru gerurile acestea!

Fericite, pasarelele se cuibarira in culcusul caldut, si incepura sa ciripeasca de bucurie.
Cum se facuse cam tarziu, si mama o astepta cu mancarea acasa, Robyn isi lua "La revedere!" de la prietenele ei.

Le-a promis ca mai vine si maine, cu graunte sa le hraneasca, si a fugit fericita spre casa. Azi chiar nu a fost o zi plicticoasa!

PS: Robyn este o papusa tip Waldorf, de 35 de cm. Croita din tricot de bumbac special, umpluta cu lana curata de oi si cusuta manual, cu ochii si gurita brodate, si cu structura parului ca cea umana, pentru a putea fi pieptanat si coafat oricum. Este imbracata intr-o rochita dim bumbac imprimat, cu pelerina si cizmulite din fetru.

  Robyn si prietenele ei, cele 3 pasarele isi cauta o casa noua si o mamica iubitoare.
Pret: 120 RON

UPDATE: Robyn si prietenele ei au gasit pe cineva care sa le iubeasca si sa se joace cu ele mult, mult...

De ce jucarii Waldorf?

Copii invata  despre lume prin joaca, prin intermediul tuturor simturilor lor. Adultii se bazeaza in mare parte pe vaz; spre deosebire de ei, copii ating, miros, incearca cu limba, imbrasiseaza. 

Am facut  o experienta, si am incercat sa simt lumea  ca un copil (foarte dificil, trebuie sa marturisesc, noi adultii avem tendinta sa complicam lucrurile, pe masura ce crestem). Am adunat intr-o cutie diferite jucarii pentru copii: o papusa Barbie, niste animale de plus, o masinuta, cateva jucarii care fac zgomot, niste soldatei. Intr-alta cutie, am pus cateva jucarii naturale, unele cumparate de la creatori dragi mie, altele facute de mine: niste jucarii din lemn, o papusa  Waldorf, cativa pitici din materiale textile.

Dupa care am inceput:  cu ochii inchisi, am luat jucarii din fiecare cutie, pe  rand. Intai din cutia cu jucarii “de supermarket”, apoi din cutia cu jucarii naturale. Tot cu ochii inchisi, am incercat sa cunosc  jucaria pe care o tineam in mana, am pipait-o, am mirosit-o, am gustat-o. Exact ca un copil.

Dupa ce am terminat de “cunoscut” toate jucariile dintr-o cutie, am trecut si la cutia a doua. Apoi am incercat sa exprim in cuvinte ceea ce am simtit. Complicat, ca de fiecare data cand incerci sa reduci bogatia  unui sentiment la  cateva  cuvinte.  Jucariile  de plastic sau de plus nu  m-au atras. Ori miroseau a chimicale, ori erau prea  dure sau prea reci la atingere.  Iar  unele chiar se jucau in locul meu, cantau si se miscau singure. Pe de alta parte,  jucariile si papusile naturale mi-au indus instantaneu un sentiment de calm si relaxare, si parca nu as fi vrut sa le mai las din brate. Erau calde si placute la atingere, miroseau vag a ceva familiar, si cand le-am “gustat”, cum fac copiii mici de multe ori, aveam gustul bluzei mamei mele :).

Fiecare jucarie cu povestea ei

Mi-am propus apoi sa inventez cate o poveste pentru fiecare jucarie din cele doua cutii. Si sa ma joc cu ea, asa cum s-ar juca fetita mea.  Si am constatat ca pentru jucariile naturale povestea se spunea parca de la sine. Apareau de undeva, dintre zambetul papusilor, tichiile amuzante ale piticilor si linistea jucariilor de lemn, povesti minunante, cu castele si zane, cu casute si mamici care isi leagana copiii, cu paduri fermecate si lumi ascunse. Pentru celalate jucarii, imi era foarte greu sa ma rup de publicitatea agresiva care le promoveaza, si sa inventez eu o poveste. Invariabil, tot acolo ajungeam.

Astfel, acest mic experiment mi-a confirmat faptul ca jucariile naturale, utilizate de scoala Waldorf, stimuleaza imagiantia copiilor, si invatarea prin joc.

In ultima instanta, fiecare parinte are dreptul si responsabilitatea sa aleaga jucarii pentru copiii lor. Si nu exista “jucarii bune” si “jucarii rele”. Din punctul meu de vedere, daca raspunsurile la urmatoarele intrebari sunt pozitive, atunci cu siguranta jucaria respectiva se va dovedi un companion de nadejde pentru micutii vostri:

-Este frumoasa?

-Este placuta la atingere?

-Lasa loc liber imaginatiei si jocului creativ?

 Acestea fiind spuse, va urez spor la gasirea jucariei perfecte pentru micutii vostri, care sa le reflecte personalitatea si sa ii ajute sa creasca frumos, intr-o si pentru o lume mai buna!

 Sursa imaginilor: Flickr.

Printesa Maia, din Castelul de Nicaieri

A fost o data ca niciodata, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti...
A fost o data o printesa, pe numele ei Maia. Era blonda ca spicul graului, cu ochii albastrii ca cerul, si vesnic zambitoare. Buna ca painea calda, iubitoare cu animalele, ce mai, o printesa ca-n povesti.

Maia locuia intr-un castel batran ca si timpul, cu ziduri innegrite de vreme. Turle inca semete se ridicau vesele spre cer, iar balamalele portii masive scartaiau prietenos cand primeau drumetii osteniti. Pasarele ciripeau in copacii din curtea castelului, piticii ingrijeau gradina, si o ursoaica gatea cele mai bune bucate, pentru micuta printesa, in timp ce aceasta se juca de-a v-ati ascunselea cu ursuletii pe-afara.

Dupa o runda de joaca extenuanta, Maia si ursuletii intrara in castel, unde ursoaica ii ospata regeste, apoi se indreptara spre patuturi. Erau tare, tare osteniti, si patuturile erau atat de imbietoare...

Sa ne descaltam...

...si sa ne dam rochita jos, ca sa n-o sifonam...

In pijamale, si tusti in pat!

Oare cine ne spune azi o poveste? Aaaa, uite-l pe Tata Urs, cu carticica la subtioara....sa inchidem ochii si sa-l ascultam.

Sssst! ..incepe povestea...



PS: Maia este o papusa tip Waldorf, de 35 de cm. Croita din tricot de bumbac special, umpluta cu lana curata de oi si cusuta manual, cu ochii si gurita brodate, si cu structura parului ca cea umana, pentru a putea fi pieptanat si coafat oricum. Este imbracata intr-o rochita dim bumbac imprimat, are pantalonasi pe ea, botosei si un sal crosetat.

Maia isi cauta o casa noua si o mamica iubitoare.
Pret: 100 RON

Lena si Spiridusul Ciuperca

Lena se trezi fericita. Visase toata noaptea vise incalcite, minunate. Se facea ca mancase niste biscuiti deliciosi, fragezi si crocanti, cu ciuperci fermecate. Si dupa aceea se simtise ciudat. Era ca si cum o magie plutea in aer, ceva cald si pufos care te imbratisa de pretutindeni. Si apoi aparu un fluture urias, care o lua pe aripile sale, si zbura cu ea departe, departe. Tot mai sus, peste nori, peste campii si paduri, pana cand in departare s-a vazut ceva sclipind...da, era Castelul de Clestar! Arata exact ca in carticica cu povesti din care ii citise mami la culcare, minunat, cu turle sclipind in lumina soarelui. Dar tocmai cand sa coboare de pe aripile fluturelui...s-a trezit. Si cu toate ca era putin dezamagita ca nu a reusit sa vada ce e in Castel, se simtea fericita. "Azi este o zi grozava!" chicoti ea, in timp ce se dadea jos din pat.

Mai spre pranz, cand afara se incalzise putin, Lena isi puse rochita preferata, cea cu ciupercute, si se pregati sa iasa prin gradina. Ii placea foarte mult sa se joace afara, si azi parea o zi perfecta pentru asta.

Avu ceva bataie de cap pana sa se pieptane, parul ei era mereu ciufulit si rebel...dar in cele din urma a reusit sa il stapaneasca cu o cordeluta.

Hai! In gradina!

Afara era grozav, aerul era proaspat si curat, zapada se topise pe ici, pe colo, ce mai, sa te tot plimbi si sa alergi de colo-colo.

Tot hoinarind, Lena zari ceva ciudat sub o tufa. Se vedea o pata rosie, ca o palarie de ciuperca, dar...cine a mai pomenit ciuperci iarna?

Fetita se duse mai aproape, curioasa foc!

Cand colo, ce sa vezi! Era chiar o ciuperca, dar una cu ochi si gurita, una care se misca si...vorbea!

Lena facu ochii mari, si ii veni sa se balbaie de mirare. "B-Buna ziua, D-Domnule ciuperca!" zise ea.
"Nu stiam ca ciupercile se pot misca", mai spuse, in timp ce Domnul Ciuperca venea spre ea. "Buna, fetita mea draga!" rase aceasta, "nu toate ciupercile se pot misca, ci doar spiridusii-ciuperca". "Spiridusii-ciuperca?" intreba Lena. "Nu stiam ca exista asa ceva...". "Sigur ca existam!" pufni ciuperca, "uita-te la mine, si pune mana pe palaria mea. Nu-i asa ca e reala? Si e si cam inghetata... ".

Lena intra in vorba cu Spiridusul-Ciuperca, care ii dezvalui ca el si familia lui traiesc de mult in gradina ei, pentru ca li se pare ca este cea mai minunata gradina din lume. Ii povesti despre viata spiridusilor-ciuperca, despre povestile si legendele lor, si chiar o invata un joc ciupercesc! Timpul parca zbura, si o Lena o auzi pe mama ei cum o cheama la masa.  "Trebuie sa plec, Domnule Ciuperca!", spuse fetita. "Ma bucur tare mult ca v-am intalnit, si sper sa ne mai vedem si alta data! Habar nu aveam ca gradina mea este fermecata, si ca traiesc spiridusi in ea" mai rase Lena. "Sigur o sa ne mai intalnim" spuse spiridusul, "hai sa-ti arat unde sa ma cauti alta data". Si ii arata un copac batran, cu trunchiul acoperit de iedera. "Inauntru este casa noastra. Nu trebuie decat sa iti apropii fata de trunchiul lui si sa ma strigi incetisor, si eu voi veni sa te vad. Asta, bineinteles, daca nu sunt plecat...la joaca, prin gradina. Hi-hi-hi!"

Spiridusul ciuperca se cocota pana la intrarea in casuta lui, si de acolo ii striga Lenei: "Pofta buna, draguto! Si alta data sa nu ma mananci atat de multi biscuiti cu ciuperci fermecate...sa-mi aduci si mie unul! Hi-hi-hi"...si disparu in interiorul copacului.
Iar Lena, ca o fetita cuminte, fugi in casa, la mama ei, si ii dadu un pupic dulce-dulce. "Mami" ii sopti ea la ureche, "imi faci dupa amiaza niste biscuiti d'aia buni de-ai tai?"

PS: Lena si spiridusul ciuperca isi cauta o casa noua si o mamica iubitoare.
Lena este o papusa tip Waldorf de 35 cm, imbracata in pantalonasi scurti, rochita cu ciupercute, cizmulite si cu bentita asortata pe cap, iar Domnul ciuperca are aproximativ 10 cm, are capul cusut in stilul Waldorf, iar corpul si palaria din fetru. Pret: 120 RON.