Coronita de advent era in planurile noastre pentru saptamana aceasta. Deoarece vrem sa participam si la concursul
Cizmulita Mosului, desfasurat de
Clubul Magic, ne-am grabit sa o terminam astazi, si sa o inscriem degraba in concurs (cu acesta ocazie va rugam sa scuzati calitatea pozelor, e seara, n-avem lumina naturala...)
Deci va prezentam (in toata aceasta postare voi folosi pluralul, pentru ca autoarele sunt doua: eu si Daria :) un tutorial pentru coronita noastra de advent...care arata asa:
Totul trebuia sa porneasca de la o coronita din polistiren, pe care, bineinteles, nu o aveam. Trebuia comandata de pe net, si ar fi trebuit sa ma trezesc cu o saptamana inainte, nu azi dimineata...asa ca am improvizat (si va rog sa nu radeti prea tare...de fapt, puteti rade, rasul e sanatos :). Deci pornim de la doua cartoane de oua, de 10 bucati fiecare...stiti voi de care:
Le-am taiat capacul si l-am rulat, pana am obtinut un sul (de fapt, doua)...
...pe care le-am lipit cu scotch, si am obtinut (foarte cu indulgenta) o forma de coronita:
Am imbracat-o in lana...
...si apoi am invelit-o in fir de lana...(tare migaloasa treaba, credeti-ma pe cuvant...mai ales cand mama-npunge si eu trag...)
O admiram, ne felicitam reciproc, si o punem deoparte.
Ne apucam de zana. Facem un gogoloi de lana, si il legam fedeles (asta o sa fie capul zanutei):
Luam o fasie de lana, si o legam cu ata exact la mijloc:
Plasam gogoloiul exact pe centru, il invelim cu lana, si il legam:
Am obtinut un capsor rotund si dragut.
Buuuun, mai departe: pentru maini si picioare ne trebuie ceva ca sarma; poate fi sarma simpla, caz in care trebuie ulterior imbracata in fir de ata, sau poate fi o sarma mai ornamentala, ca cea pe care am folosit-o noi. Din ea taiem o bucata putin mai lunga decat dublul lungimii bratului, si o infasuram in jurul gatului, pentru a obtine cele doua manute:
La capatul manutelor am rasucit putin, pentru a obtine pumnii.
Taiem o noua bucata de sarma, si rasucim sub gat, in jos, pentru a obtine corpul. Cam asa:
Ii facem parul, din niste resturi de fire de prin casa. Eu am cusut firele fix in centrul capului, pe carare. Apoi i-am asezat delicat si o coronita aurie (tare bine-i sade, nu?)
Taiem din sarma o noua bucata, pentru picioare (lunga cat dublul lungimii picioarelor); o indoim la jumatate, si o infigem in mijlocul corpului format mai devreme (e putina chinuiala, trebuie sa ii ridicati fustele :). Indoim de doua ori extremitatea sarmei, pentru a obtine talpile picioarelor. Si iata: zanuta noastra...
Sa lucram acum la aripi: luam o fasie de lana, si o legam la mijloc:
Tragem de varfuri si le unim, rasucindu-le intre degete, pana obtinem o forma care sa semene a aripi:
Rasucim capetele sarmei in jurul corpului zanei. Cum arata?
Si din spate...
O asezam pe coronita si...stupoare: are picioarele prea lungi ca sa stea in fundulet pe coronita, ii atarna pe jos...asa ca o sa improvizam in continuare: facem rapid un bolovan (bolovan sa fie oare?) pe care sa stea zanuta. Il umplem cu lana si il coasem pe coronita:
Asezam zana pe bolovan, si ne minunam amandoua:
Ce tari suntem!!!
Fiind coronita de advent (habar nu am ce inseamna exact acest cuvant, evit sa il folosesc in prezenta Dariei, ii spun "coronita de decembrie"), trebuie sa aiba 4 lumanari. Pentru ca a noastra coronita e micuta, cel mai bine se potrivesc lumanarele tip pastile. Dar cum nu imi place cum arata, le imbracam in hainute festive (panglica rosie, lipita direct pe partea metalica a pastilelor):
Si lipim lumanarelele pe coronita (aici am reusit sa surprind si degetelele maestrei):
Lipim, lipim, lipim...si...avem o coronita cu patru lumanarele:
Fabricam rapid niste poinsettia...
...si le coasem de coronita:
Respiram, am muncit azi tare mult, ne pupam de vreo trei ori (asa, fara motiv, doar pentru ca ne iubim) si mai facem cateva poze ("Repede, mami, ca mi-e foame!"):
Si...gata!
Daca va hotarati,,, spor la treaba! :)