Știu.
Au trecut 4 ani de când nu am mai scris aici. Ani lungi și totuși scurți, plini și uluitori, ani din viața mea.
Cărarea se așterne, mereu și mereu, în fața noatră. Și cărarea mea m-a dus spre alte zări, m-a hrănit, m-a luminat... iar acum, m-a readus acasă.
Aici.
~~~~~
Dimineață
a fost mai răcoare, dar soarele s-a înălțat repede și a luminat lumea. Căldura
e învăluitoare- plăcută în cursul dimineții, toropitoare spre prânz.
Razele mângâie pisoii care au ieșit la joacă. Se strecoară
printre crengile încărcate ale pierisicilor, prunilor și merilor, și gâdilă
ușor fructele care mai stau puțin în umbra mamei-copac, înainte să decidă să se
desprindă și să pornească spre Pământ. O ciocănitoare își face de lucru pe o
creangă – Cioc! Cioc! Cioc! E cineva acasă?
Au ieșit albinele, să caute florile și miezul lor magic de
polen. Regina nopții și-a închis cupele albe, se duce la culcare; se va deschide
din nou deseară, pe răcoare, când va umple lumea cu miresme venite direct din
rai. Dar trandafirii sunt larg deschiși, roz, roșii, albi – și albinuțele își
văd de treabă. Din când în când, se amestecă între ele si câte un fluture
colorat. Zboară ușor, bucurând ochii cu dansul aripilor.
Grădina freamătă. E magică, feerică, uluitoare. Îți cere,
imperativ, să te oprești și să intri în lumea ei verde și vie.
De când am cumpărat casa și ne-am mutat aici - să tot fie
vreo 7 ani – am decis să iubim și să respectăm pământul pe care stăm. Fără ierbicide,
fără insecticide, fără otrăvuri. Cu
dragoste, cu muncă, cu apă. Cu timp și atenție. Și rezultatul se vede și se
simte. Gradina este vie, este casă a nenumărate viețuitoare și plante. Devine,
an după an, un ecosistem sănătos.
Și energia! Energia ei este imposibil de descris în cuvinte.
Te regenerează și te încarcă, de cum pășești în spațiul ei magic. Îmi place să
merg desculță, cât pot de mult, prin iarba ei, prin aleile ei de pământ
bătătorit, prin buruienile care se ițesc iar și iar. Printre ierburile
aromatice, printre roșii, vinete și ardei. Când merg desculță, parcă sunt mai departe
de ego-ul meu și mai aproape de Mama Pământ.
Acum, în început de August, miresmele sunt amețitoare.
Roșiile cherry își împletesc dansul aromatic cu busuiocul într-un mod sălbatic,
pur, halucinant aproape... dacă închizi ochii nu mai ești în grădina ta, ești
transportată într-un tărâm ireal unde zânele dansează ...
”Uneori, pentru a aduce o femeie mai aproape de
Viață/Moarte/Viață, o rog să țină o Grădină.” Scria Clarissa Pinkola-Estes în ”Femei are alergă cu lupii”.
” Fie că aceasta este una a sufletului sau una cu noroi,
murdărie, verde și toate lucrurile care o înconjoară, ajută și provoacă.
Las-o să reprezinte sufletul sălbatic.
Grădina este o legătură concretă între viață și moarte.
Ai putea spune chiar că există o religie a grădinii, pentru
că ea predă lecții psihologice și spirituale profunde.
Orice se poate întâmpla unei grădini se poate întâmpla
sufletului și psihicului – prea multă apă, prea puțină apă, insecte, căldură,
furtună, inundație, invazie, miracole, moarte, întoarcere, binefacere,
vindecare.
În timpul vieții grădinii, femeile țin un jurnal,
înregistrând semnele dătătoare de viață și aducătoare de moarte.
În grădină exersăm să lăsăm gândurile, ideile, preferințele,
dorințele, chiar și iubirile să trăiască și să moară.
Plantăm, tragem, îngropăm.
Uscăm sămânța, o semănăm, o susținem.
Grădina este o practică de meditație, aceea de a recunoaște
când este timpul ca ceva să moară.
În grădină se poate vedea timpul venind atât pentru roade
cât și pentru moarte.
În grădină te miști mai degrabă decât te pui împotriva
inspirațiilor și expirațiilor Naturii Sălbatice mai mari.
Prin această meditație, recunoaștem că ciclul
Viață/Moarte/Viață este unul natural.
Atât natura dătătoare de viață, cât și cea dătătoare de
moarte a Femeii Sălbatice așteaptă să se împrietenească, să fie iubită pentru
totdeauna.
În acest proces, devenim ca sălbăticia ciclică.
Avem capacitatea de a infuza energie, de a întări viața și
de a ieși din calea a ceea ce moare.”
~~~~~
În conectarea cu natura, cu Mama Pământ, e vindecare și
magie. Fie că stăm într-o grădină adevărată sau îngrijim o floare în ghiveci.
Nu mărimea contează, ci intenția din spate, dedicația și inima deschisă.
Prin conectarea cu natura, ne reechilibrăm. Ne vindecăm. Ajungem
puțin mai aproape de femeia sălbatică ce locuiește înlăuntrul nostru. Femeia sălbatică
în cea mai pură formă a ei, nealterată de rigorile societății, trăind cu
integritate și cu granițe sănătoase. Cea care se iubește așa cum e, dansează și
cântă, e puternică și viguroasă, plină de viață și energie, conștientă de
teritoriul său, inventivă, loială, dinamică. Are în desaga ei de leacuri
povești și vise și cuvinte și cântece și semne și simboluri. Este însăși
inefabilul feminin, intuiția, forța Viață-Moarte-Viață, cea care vede departe,
cea care înțelege totul, este inima lucrurilor.
~~~~~
Timpul se scurge repede, ne scapă, parcă, printre degete. Aleg
conștient, aici și acum, să mă opresc puțin, să privesc în jur, să mă bucur. Să
mă las să devin parte din magia lui August și să îi invit bogăția recoltei să
se reflecte și în bogăția anotimpului meu interior. Frumusețea florilor să
devină parte din frumusețea mea. Sunetele și ciripiturile să-mi acompanieze cântecul
inimii. Și, astfel, să simt altfel timpul curgând. Să nu-mi mai scape printre
degete ci să curgă lin, și eu cu el. Să curg în ritmul Marii Mame.
Și vă invit și pe voi să vă găsiți leac și sprijin și
bucurie în ritmul naturii!
Bine ai venit, August!
