Nimué si cearta florilor

Stiati ca florile vorbesc? Isi povestesc toata ziua povesti fermecate si intamplari nemaivazute. Au graiul lor, soptit si unduios, neauzit si nestiut de nimeni...Ei bine, aproape de nimeni. Din cand in cand, apare cate o papusa speciala, care le poate intelege. Ba mai mult, poate vorbi graiul lor cel soptit si unduios- si imi veti da dreptate cand spun ca acea papusa va deveni, cu siguranta, prietena lor.

O astfel de papusa este Nimué.

Mi-a batut la geam, intr-o dupa-amiaza ca oricare alta. Am deschis- credeam ca sunt iar crengile ciresului jucaus, care se ia la harta cu vantul. Cand colo: “Tup!” De pe pervaz mi-a sarit in brate un ghemotoc de fetita, intr-un vartej de lumina, suvite de par neastamparate si flori. Ochi capui luminosi. Par castaniu, ravasit de vant, cu flori si frunze prin suvite. Obrajorii imbujorati, probabil de la prea multa topaiala  (ce-i drept e drept, topaiala nu strica niciodata!), si un zambet care ar topi orice ghetar.

“Buna ziua!” – mi-a zambit ea, politicoasa (dar cu rasuflarea cam taiata), si-a facut o plecaciune.  “Eu sunt Nimué. Daca sunteti dlaguta, as doli niste ceai. Si poate doua-tlei fulseculi. Sunt foalte, foalte ostenita- am avut de lezolvat o ploblema extlem de impoltanta!”, a mai spus ea, pe un ton oficial.

Si cum eu continuam sa stau cu gura cascata, a repetat, rabdatoare: “Niste ceai. Si, poate, doua-tlei fulseculi. Sunt tale ostenita...”

Era foarte mandra de acest cuvant important pe care il invatase: “ostenita”. Si da, parea ostenita, si fericita, de parca toata fericirea din lume s-ar fi straduit sa incapa in corpusorul ei micut. Am luat-o in brate, am pupat-o pe obrajorii rosii si i-am spus: ”Am fursecuri. Hai sa pregatim un ceai. Si, pana  atunci, imi povestesti de problema aceasta foarte importanta pe care ai rezolvat-o...”

Si asa a inceput sa-mi povesteasca. Foarte serioasa – era un lucru important, nu v-am spus? – mi-a spus cum macii din gradina mea s-au certat cu albastrelele. De ce? Pai., problema grava, ce tine de demnitatea intregii specii: cine este mai inalt? Cum florile se ciondaneau de dimineata pana seara: eu! Ba eu! Ba eu! ...Cum ariciul a agravat si mai mult cearta, intreband nedumerit: “Da’ ce conteaza? Oricum nu sunteti bune de mancat!”...Arici si pace! Ce sa ceri de la un tepos?...Conflictul luase deja amploare, se rosteau amenintari: “Las ca-ti ciufulesc eu petalele alea ingamfate!”...cand a aparut Nimué.

Papusa a stat jos, in iarba, intre flori. Le-a ascultat. 

Le-a masurat cu manuta ei micuta. A mai stat putin pe ganduri, apoi a spus, putin intristata: “Nu pot spune daca macii sunt mai inalti sau albastrelele. Unii maci sunt inalti, altii nu. La fel si albastrelele. Dar stiu ca sunteti cel mai frumos covor de flori pe care l-am vazut. Asa...impreuna! ” (bineinteles ca toate aceste vorbe le-a spus in graiul lor soptit si unduios; a sunat cam asa: “Uuuu....ssss...uoooaaaa.....iieeeeesss...uuuooo  ..oooo...uuuuaaaaa”)

Florile au ramas pe ganduri . apoi si-au aplecat petalele si au imbratisat papusa. Si-au promis ca de atunci inainte vor trai mereu in armonie, sub razele calde ale soarelui. Si au pornit la topaiala, dantuiala, zbantuiala...

Asa si-a terminat Nimué povestea. Ceaiul si “fulseculile” se terminasera de mult, iar ochisorii erau gata sa i se inchida. Am luat-o usor in brate, si am dus-o in patut. In definitiv, fusese o zi lunga si grea. Era timpul pentru odihna...maine incepe o noua aventura.

Somn usor, Nimué!

Dayana- cea mai cuminte nazdravana

Daca va plac povestile cu ciuperci fermecate, pitici intelepti si zane bune, atunci trebuie sa faceti cunostinta cu Dayana – orpiti-va un minut si intrati in Atelier; si Dayana va va spune cea mai minunata poveste...

Dayana a aparut, intr-o seara ca oricare alta, dintr-un clinchet de clopotei de argint. Eram in atelier. Era liniste, fetele dormeau de mult in patuturile lor fermecate, visand vise colorate de copil fericit. Papusa la care lucram incepea sa prinda contur- manutele si picioarele erau deja umplute cu lana alba si pufoasa, trasaturile fetei erau aproape gata...totul mergea bine.  Si apoi am facut impertinenta de a atasa toate partile una de alta- cap, corp, maini, picioare. Acul parca  a innebunit, alerga peste material fara sa il mai pot controla, lumina din atelier parca a devenit mai intensa si...”Cling! Cling! Cling!”. Am ridicat privirea- cine umbla la ora asta cu clopotei?  Nu era nimeni...”Cling!” a sunat din nou, cristalin, minunat, parca razand de mirarea mea. M-am uitat atenta in jur- nimeni si nimic. Si cand mi-am coborat din nou privirea in poala, la papusa la care lucram, stupoare! Bucatile disparate de material disparusera; in bratele mele radea cea mai simpatica papusa posibil. Dayana. Cea aparuta dintr-un clinchet de clopotel de argint.

La fel ca si imprejurarile creerii ei, Dayana este nastrusnica. Ii place sa stea cocotata pe o creanga de copac, si sa le povesteasca pasarelelor cele mai ciudate basme posibile (intr-o zi o randunica care are cuibul la streasina a venit si mi s-a plans- mi-a spus ca Dayana le-a impuiat capul puilor ei cu povesti despre ciuperci fermecate si zane bune- si ca acum cei mici nici nu vor sa auda sa plece in tarile calde la toamna; ei vor sa plece in tarile in care cresc ciuperci fermecate!   )

Altadata am gasit-o stand cuibarita in varful patului, cu o carticica in mana. “Ce papusa cuminte!” mi-am spus in sinea mea. Am vrut sa ies incetisor, sa nu o deranjez, dar ea m-a intrebat:” Ce inseamna “latent”?”...Stupoare...Dayana citea  dictionarul, spunea ca are nevoie de cuvinte noi pentru povestile pe care le inventa..

In afara de aceasta imaginatie debordanta (si de faptul ca se cocoata prea usor in toti copacii intalniti), Dayana este o scumpa. Ii place grisul cu lapte, si spune ca nu ar putea trai fara sa imbratiseze zilnic pe cineva.  Ii plac cantecele de leagan, mai ales daca i le fredoneaza cineva in timp ce o tine in brate. Daca stau sa ma gandesc bine, e o papusica plina de sensibilitate. Isi doreste sa ajunga in bratele unei fetite care sa o legene si sa ii spuna povesti multe. Dar sa o duca si in aventuri. I-am explicat: aventurile nu sunt pentru papusi. Dar cand am vazut dezamagirea de pe fetisoara ei, si cand mi-am amintit de intamplarea fermecata care a adus-o in bratele mele, mi-am dat seama ca poate nici eu nu le stiu pe toate. Am luat-o in brate si i-am soptit: “De fapt am gresit. Stiu precis ca te asteapta aventuri minunate, langa noua ta prietena!” Si m-am lasat invaluita de fericirea si caldura ce-au aparut pe fetisoara ei :)

Sa va povestesc acum si despre fiziologia ei :)

Este cusuta in intregime din tricot de bumbac 100% natural, creat special pentru papusi, in Olanda, si este umpluta cu lana de oi, spalata, uscata, daracita si aromatizata cu uleiuri esentiale. Imi place lana de oi, si simt o mare bucurie ca este locala- daca tricot nu gasesc fabricat in Romania, lana este din belsug.

Capul si trasaturile fetei sunt sculptate in tehnica Waldorf. Desi m-am indepartat putin de la unul dintre principiile Waldorf, acela al simplitatii trasaturilor. Dayana are trasaturi mai pronuntate, care ii confera personalitatea ei. Are nasuc carn si zambet larg, obrajorii bucalati si ochisorii plini de veselie. Nu am cum sa ascund aceasta veselie si acest chef de viata- asa e ea!

Are parul din mohair in culoarea mierii. Da, stiu, jumatate din timp sta ciufulita...Dar si cand vrea poat fi cea mai cocheta micuta domnisoara, cu parul aranjat impecabil si cu o clama asortata...pana cand da de un alt copac numai bun de catarat :)

Asa este Dayana. Daca v-a placut povestea ei, dati-ne de stire (e foarte curioasa, acum sta cocotata pe umarul meu si se tot uita la monitor, sa vada tot ce scriu...nu cumva sa va dezvalui pe furis vreun secret al minunii create dintr-un clinchet de clopotel de argint...cum ar fi acela ca e foarte curioasa! :))